Interviu cu Călin Rada, autorul cărții de programare „Learning Phalcon PHP”

11207298 1055742477777853 4981884628087662620 n

Călin Rada este un software developer din Arad, care până la vârsta de 30 de ani a lucrat în diverse orașe din România dar și în Barcelona, Spania cu clienți din toate colțurile lumii, dar poate cel mai important lucru de menționat este că a scris o carte în limba engleză despre cum poate un developer intermediar învăța PHP Phalcon – un framework ce are la bază limbajul PHP. Pasionat de tot ceea ce înseamnă calculatoare și tehnologie într-o Românie post-comunistă, a avut norocul accesului la informații suficient de devreme încât să știe de mic ce va face când va fi mare.

mandri.ro: Când ai avut primul contact cu un calculator?

Călin Rada: În copilărie, în anul 91 am primit primul meu calculator, un 386 pe care l-am dezasamblat, de curiozitate. Încercasem să instalez niște jocuri și în mintiuța mea, problema venea din componente. L-am distrus. Al doilea calculator l-am primit mult mai târziu, undeva prin clasa a șaptea iar de acolo a început totul. Un prieten de familie de vârsta tatălui prin ’99, 2000 a avut Internet, printre primii din Arad și astfel am reușit să am și eu pe atunci. Mai târziu m-am apucat efectiv de programare: mi-am cumpărat o carte cu o tehnologie de la Microsoft și cu același prieten am avut o idee să facem un site de matrimoniale. Mai exista un site de matrimoniale în țară și faptul că puteam urca poze pe care le puteau alții vedea în timp real era un lucru ieșit din comun de frumos pentru mine. Site-ul se numea transilvaniamatrimonials.com și m-am apucat să citesc, să mă documentez și m-am apucat de HTML, așa cum face toată lumea. duceam cu un aparat pe centru și ceream fetelor să pozeze pentru mine, cerându-le și numărul de telefon. Le explicam despre ce era vorba – atunci era foarte interesant, lumea nici nu prea știa ce e internetul. Cam toată perioada liceului mi-am petrecut-o învățând programare iar din cauza asta aveam și ceva absențe. Programarea era pasiunea mea și am fost tot timpul interesat să învăț tehnologii noi. De fapt așa am ajuns să scriu cartea.

mandri.ro: Cum ai ajuns în Barcelona?

Călin: În perioada 2004-2011 am avut o colaborare cu o companie din București și a venit criza in 2008, totul a fost haotic, lucram sâmbăta, duminica, nonstop. În 2011 într-o dimineață pur și simplu am făcut un CV, l-am încărcat pe un portal de locuri de muncă, nici nu mă uitasem la ce aplic. A doua zi am primit un mesaj că am fost selectat și că ar dori să avem un interviu pe Skype. A treia zi am avut interviul, a patra zi mi-au spus că am ajuns pe lista scurtă iar a 6a zi mi-au făcut oferta. Ce nu mi-am dat seama până atunci era că trebuie să mă relochez în Spania. Atunci am decis să las apartamentul, jobul, tot, mi-am luat biletul de avion și am plecat cu 280 de euro la mine.

mandri.ro: Programatori din România vs. programatori din Spania. Care sunt diferențele?

Călin: Apreciez foarte mult că în Spania oamenii sunt specializați pe lucruri foarte concrete. Spre exemplu, eu stiu să fac o bază de date, știu să mă ocup de servere, practic fac un website de la cap la coadă. Ei știu o treabă și excelează la ceea ce fac. Am învățat foarte multe de la ei. Cu 200 de site-uri la activ, am crezut că știu totul dar m-am înșelat. După 2 ani am simțit că nu mai pot evolua și am decis să plec de la acea companie. După două săptămâni de pauză, mi-am dat seama că nu aveam altă perspectivă în vizor și m-am speriat însă mi-am găsit jobul care mi-a dat mai mult șansa să mă exprim și să fiu mai creativ.

mandri.ro: Cum sunt văzuți românii din programare în străinatate?

Călin: Suntem foarte bine priviți însă am ajuns la concluzia că și în România suntem apreciați pentru munca noastră. În momentul de față nu mai lucrez pentru piața românească dar având contact mi-am dat seama că dacă îți impui niște standarde poți fi chiar foarte bine plătit însă trebuie să te și ții de ceea ce promiți.

mandri.ro: Unde ți-a plăcut cel mai mult să lucrezi?

  Interviu cu preotul din Păuliş, Daniel Ungur: „Mi-au scos rinichiul, dar mi-au salvat viaţa”

Călin: În Spania mi-a plăcut că au respect pentru munca ta, atât din punct de vedere financiar cât și uman. Nu am lucrat pentru companii românești și nu prea știu cum este însă discutând cu unul cu altul, lumea se cam plânge. Dar nu am de unde ști cu siguranță. Am apreciat foarte mult că în Spania nu au ținut atât cont de acele 8 ore de lucru, cât au ținut cont de calitatea muncii pe care o faci. Barcelona m-a învățat multe, oamenii de acolo m-au învățat multe, am avut libertatea să fiu eu însumi, fără ca cineva să mă condamne pentru ceea ce sunt. Însă, cu toate astea, nu m-am regăsit. Am locuit singur și simțeam că-mi lipsește ceva. Chiar îmi lipseau oamenii de acasă.

mandri.ro: De ce anume trebuie să ții cont când alegi un programator?

Călin: Cred că cel mai important este sa ții cont despre ce anume e website-ul. Dacă ai o cafenea, ai nevoie de un website de prezentare, ai o librarie, poate ai nevoie de magazin online și tot așa. Eu am avut ocazia și să angajez însă la mine treaba a fost mult mai specifică, le-am cerut oamenilor să producă efectiv coduri sau să răspundă la întrebări specifice programării. Cred ca totuși cel mai bine este să ceri un portofoliu înainte să îl alegi pe cel care iți va face website-ul. Personal, evit să folosesc wordpress, dar depinde și ceea ce se dorește de la un website.

5093OS_Learning Phalcon PHP - Copy

mandri.ro: Povestește-ne despre experiența scrierii cărții.

Călin: Era prin 2012 iar la al doilea job trebuia să dezvoltăm o platformă pentru pariuri în țările în curs de dezvoltare, cum ar fi pariurile prin SMS și aveam nevoie de „un schelet” pe care să construiesc. Intenția a fost oarecum să reinventez roata dar am dat de framework-ul acesta și am rămas uimit cât de potrivit era pe ceea ce gândeam eu. M-am implicat, am participat în mod activ la probleme și teste iar cei de la Packt Publishing m-au contactat o dată pentru o revizie tehnică și văzând ce muncă fac mi-au propus să scriu cartea.

mandri.ro: Cât de greu este pentru un om tehnic să scrie o carte?

Călin: Scrierea a durat cam 9-10 luni, recunosc că mi-a fost foarte greu. Legătura pe care încerc să o fac cu orice tip de cititor este să dau exemple din viața reală: o mașină, o masă, un fotoliu, ceva ce cunoaște toată lumea. Cartea nu este pentru începători, cititorul trebuie să aibă o anumită bază, niște cunoștințe de PHP/HTML/CSS și Javascript.

mandri.ro: Cu ce proiecte te ocupi acum?

Călin: În momentul de față am două startup-uri iar unul se ocupă de inteligența artificială și de inteligența emoțională a inteligenței artificiale. Lucrăm la un prototip care se pare că în România a fost implementat în București de un hipermagazin, o tehnologie care funcționează pe bază de bluetooth. În cazul hipermarketului, ești legat de bluetooth la telefon și când nu știi unde să ajungi, această tehnologie te ghidează. Aici mai intervine chestia aia foarte faină de marketing, în care primești și sugestii cu produsele la ofertă și poți să plătești direct de pe telefon. Noi vrem să facem ceva asemănător dar în magazinele de haine. În momentul în care pui mâna pe o haină, ți se deschide un fel de hologramă cu mărimile, culorile disponibile, etc.

mandri.ro: Cum vezi tu viitorul din punct de vedere al Internetului?

Călin: Aș recomanda pentru oricine care se apucă de programare să învețe programarea pentru aplicații mobile, gadget-uri de genul ceasurilor deștepte, etc. Website-urile vor dispărea și ele treptat pentru că acum sunt tot mai multe aplicații. Statistic, în momentul de față, 60-70% din lume intră de pe mobile pe Internet. Oricum, atâtea aplicații noi și chiar revoluționare apar la fiecare oră încât dacă eu îmi iau concediu 3 zile pierd foarte multă informație.

mandri.ro: Care sunt planurile tale de viitor?

Călin: Experiența m-a învățat să evit să-mi fac planuri pentru că am acționat întotdeauna pe moment iar acest lucru s-a dovedit a fi cel mai bun pentru mine. Cred că săptămâna viitoare mă găsești tot în Arad, pe blogul meu calinrada.com, lucrând la proiecte interesante.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici