La Real Arad s-a deschis ofical unica Bancă de Scutece din România FOTO

banca scutece 2

Unica Banca de Scutece din ţară şi-a deschis oficial porţile în magazinul Real din Arad. Zilnic tot mai multe persoane sunt provocate să doneze câte ceva copiilor abandonaţi în maternităţi. Anamaria Nyeki, preşedinta Cetăţii Voluntarilor, care este şi inţiatoarea campaniei, spune că până acum au fost strânse produse care vor ajunge doi ani.

Astfel, la o lună de la iniţiativă putem spune că banca a început să se umple de scutece şi produse pentru bebeluşi.

„S-a deschis oficial Banca de Scutece, un proiect unic în România, o idee extraordinară care vine din partea unei echipe de voluntari inimoşi, mă refer la Cetatea Voluntarilor. Cu această ocazie, Anamaria Nyeki mi-a lansat «provocarea» de a deveni donator în această bancă de scutece, provocare pe care am acceptat-o cu plăcere şi cu inima deschisă. În acest context, vă provoc şi eu la rândul meu, pe toţi cei care mă cunoaşteţi, să veniţi alături de mine şi să aducem împreună o contribuţie cât mai substanţială la acest proiect generos pentru comunitatea noastră”, scrie Adrian Barbes pe pagina de Facebook.

Anamaria Nyeki spune că această campanie va mai dura încă un an. Timp în care se vor aduna multe produse, astfel încât să ajungă ani de zile la copiii abandonaţi în spitale.

banca scutece 1 banca scutece 2 banca scutece 3 banca scutece 4 banca scutece 5 banca scutece 6 banca scutece 7 banca scutece 8 banca scutece banca una

Categorie: arad
Tags: banca, deschis, importante, nyeki, oficial, real, scutece, stiri arad, unica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici