Pompierii arădeni au avut 55 de intervenții în trei zile

incendiu depozit 8

În perioada 10-13 februarie a.c, subunităţile de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „ Vasile Goldiş „ al judeţului Arad au executat 55 misiuni de intervenţie.

S-a acţionat pentru stingerea unui număr de 6 incendii, 4 cazuri de asistenţă a persoanelor şi 45 misiune de tip SMURD.

În 11 februarie a.c ora 06.04, un apel la numărul uni de urgenţă a anunţat un incendiu în comuna Cermei la două locuinţe. Apelul a fost făcut de către o persoană din localitate aflată la o distanţă considerabilă de locul incendiului. A fost alertată Garda nr.1 de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Ineu care s-a deplasat cu 2 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, 1 ofiţer şi 7 subofiţeri. În sprijin a fost solicitat şi SVSU Cermei cu o autospecială de stingere si voluntari.

În momentul sosirii celor două echipaje ale subunităţii din Ineu au constatat că incendiul se manifesta la o hală de producţie, cu o suprafaţă de aproximativ 300 mp, generalizat atât în interiorul halei cât şi la acoperiş şi posibilităţi de propagare.

Dezvoltarea incendiului a fost favorizată de prezenţa materialelor combustibile din interiorul halei, scândură, rumeguş şi alt material lemnos şi de faptul că a fost observat târziu, hala neavând personal de pază.

După aproximativ 4 ore de intervenţie incendiul a fost stins, fără a se propaga la alte construcţii. Au ars utilajele de producţie din hală, materialul lemnos şi acoperişul. Ca şi cauză probabilă s-a stabilit „scurt circuit electric la aparat de măsură sau control defect”

Detaşamentul de Pompieri Arad a intervenit pentru stingerea a două incendii, unul în localitatea Frumuşeni la o locuinţă particulară şi unul in mun. Arad la o anexă cu rol de magazie de lemne.

  "Testul de sarcină" de 4 milioane de euro care a șocat Aradul

Celelalte trei incendii s-au manifestat la coşuri, burlane sau canale de evacuare a fumului şi pentru stingerea lor au intervenit subunităţile din Birchiş, Gurahonţ şi Sebiş.

 

Categorie: arad
Tags: interventii, pompieri, stiri arad, weekend

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici