Şase morţi şi 8 răniţi, în urma unui atac armat asupra unei moschei din Quebec

mosque photo quebec city

Şase persoane au fost ucise după ce trei indivizi au deschis focul în timpul rugăciunii într-o moschee din Quebec, Canada, scrie Reuters.

 

”Confirmăm decesul a şase persoane, cu vârste cuprinse între 35 şi 70 de ani”, a declarat Christine Coulombe, purtătorul de cuvânt a poliţiei locale, adăugând că opt persoane au fost rănite, iar 39 au scăpat fără nicio rană.

 

De asemenea, poliţia a declarat că ar fi existat doar doi atacatori.

 

Iniţial, autorităţile locale au declarat că există şi persoane moarte, dar şi rănite, însă au refuzat să ofere un bilanţ oficial. De asemenea, două persoane au fost arestate.

 

”Sunt multe victime..sunt şi morţi”, a spus un reprezentant al poliţiei locale.

 

Cel care a comunicat bilanţul atacului a fost preşedintele Centrului Cultural, care a catalogat cele întâmplate drept ceva „barbar”. Acesta a precizat că nu se afla în mochee în momentul respectiv, însă a primit telefoane disperate din partea celor care se aflau la rugăciune. Persoanele rănite au fost deja transportate la spitalele din Quebec.

 

Un martor a povestit că trei indivizi au deschis focul în Centrul Cultural Islamic din oraş, loc unde se rugau apoximativ 40 de persoane.

 

Potrivit informaţiilor obţinute de ziarul local Le Soleil, unul dintre suspecţii implicaţi ar fi un bărbat în vârstă de 27 de ani, cu un nume specific oraşului Quebec, iar un alt suspect ar fi avut asupra sa o puşcă de tip AK-47. Poliţia nu a confirmat însă aceste informaţii.

 

La scurt timp, premierul canadian, Justin Trudeau, a scris un mesaj pe Twitter în care transmitea cele mai bune gânduri victimelor şi familiilor acestora. De asemenea, el a catalogat atacul ca fiind unul ”laş”.

  Ministrul de Interne vrea să schimbe legea, după ce diaspora a amenințat cu plângere penală

În iunie 2016, la moscheea la care au avut loc atacul armat a fost lăsat un cap de porc împachetat ca un cadou pe care era scris ”poftă bună”. Religia musulmană interzice consumul cărnii de porc.

Sursă: Mediafax

 

Categorie: mandri.ro
Tags: atac, Canada, importante, moarte, moschee din Quebec, persoane

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici