Tată şi fiu, salvaţi în ultima clipă, într-o operaţiune de salvare în toiul nopţii la Bacău

inund

O operaţiune dramatică a avut loc în toiul nopţii în judeţul Bacău, unde o casă s-a prăbuşit din cauza alunecărilor de teren. Doi oameni, tată şi fiu, au fost salvaţi în ultima clipă. Au fost evacuaţi de autorităţi cu puţin înainte ca totul să o ia la vale.

Tatăl şi fiul au trăit momente cumplite vineri noapte. Cei doi au fost evacuaţi în toiul nopţii după ce pământul a luat-o la vale. Casa s-a prăbuşit la scurt timp după ce tatăl şi fiul său au părăsit locuinţa.

Din cauza infiltraţiilor de apă cauzate de alunecarea de teren, casa s-a prăbuşit iar cei doi au rămas sub cerul liber.

Puhoaiele au făcut prăpăd în ultimele zile în Bacău. Peste o sută de oameni au fost evacuaţi după ce apa le-a intrat în case.

Probleme grave sunt şi în Vrancea. Oamenii au scos din apă trupul unui bătrân luat de viitură.
50 de familii au rămas fără mai nimic. Apa a intrat în case şi a distrus tot. Alte peste 150 de gospodării au apă în curţi, beciuri sau în adăposturile de animale.

În Neamţ, 8 oameni au fost la un pas de moarte după ce au rămas blocaţi pe o insulă, în mijlocul apelor. Au fost salvaţi în ultima clipă cu barca pneumatică.

În total, 79 de localităţi din 6 judeţe au fost afectate de inundaţii, iar peste 200 de oameni au fost evacuaţi.

sursa: www.romaniatv.net;

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici