Un agent de pază de la Fratelli a făcut KO un client scos din club.

Screen Shot 2015 12 13 at 22.47.38

PRESSALERT.ro a intrat în posesia unor imagini scandaloase, filmate azi dimineață, în fața clubului Fratelli din Timișoara, în care se vede cum un agent de securitate îl face KO pe un client. Unul dintre clienți, angajat al unei firme multinaționale din Timișoara care a rezervat peste o sută de locuri în club, este scos din club, în jurul orei 1.50, și dus în afară pe trotuarul aflat pe malul Begăi de doi inși. Din lateral mai apare și un al treilea, îmbrăcat tot în tricou negru. Bărbatul, aflat în stare de ebrietate, este înconjurat de cei trei și la un moment dat unul dintre ei îl lovește cu pumnul, clientul picând la pământ inconștient.
Incidentul s-a petrecut sub privirile clienților care erau pe terasa clubului Fratelli. Agresorul, care este îmbrăcat cu un tricou pe care scrie Security Fratelli, se întoarce și îl întreabă pe cel care a filmat ce face, nepăsându-i de cel căzut pe asfalt. Pe fundal se aude cum cine cere apă.
La fața locului a sosit un echipaj SMURD, care a transportat victima la spital, cu traumatism cranian prin heteroagresiune. De asemenea, la fața locului au sosit mai multe echipaje de Poliție, dar care nu au putut afla prea multe despre agresor care a fost protejat de administratorul clubului. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Timiş, agentul principal Mirela Drăghicioiu “administratorul localului a fost sancţionat cu o amendă de 3.000 lei, conform articolului 35 din Legea 61 din 1991, deoarece a refuzat să ofere detalii cu privire la personalul care asigură ordinea motivând că nu ştie de producerea vreunui incident”. Nu este pentru prima dată când în Fratelli au loc astfel de incidente violente, în unul dintre ele, victima unui celebru interlop fiind aruncată în canalul Bega.  Victima atacului poate să depună plângere împotriva agentului violent care ar putea fi cercetat penal pentru purtare abuzivă. Dacă îl recunoşti pe agresor trimite-ne un e-mail pe redactia@pressalert.ro și spune-ne cine este.
Cu ajutorul cititorilor PRESSALERT.ro am reuşit să-l identificăm pe agentul de pază violent – Ciprian Luca. Acesta este angajat la Fratelli, conform contului său de Facebook.
Agresorul a postat, de-a lungul timpului, mai multe fotografii cu Adolf Hitler care salută după modelul nazist sau cu logo-ul Waffen SS. ETICHETEAGENTBATUTFRATELLISCANDALTIMISOARA
sursa: www.pressalert.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici