16 state sunt prezente la exerciţiul internaţional RoGendIntEx 2016

jandarmi

La sediul Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri, din județul Dâmbovița, a avut loc ceremonia de deschidere a celei de-a șasea ediții a exercițiului internațional de stat major cu forțe in teren –  RoGendIntEx 2016.

 Exercițiul internațional reunește participarea a 16 de state, precum și a 4 organizații și structuri internaționale și va fi evaluat de experți și observatori internaționali din cadrul Centrului de Excelență NATO pentru Operații de Stabilitate (Vicenza), Departamentului pentru Operațiuni de Menținere a Păcii (DPKO) al ONU, Colegiului European pentru Securitate și Apărare (ESDC), precum și experți în domeniul misiunilor internaționale și gestionării crizelor ai Uniunii Europene (CMPD).

În premieră, la ediția din acest an sunt prezenți reprezentanți ai forțelor din Brazilia,  Kuweit, Djibouti, Senegal,

De asemenea, au confirmat participarea  peste 20 de ofițeri din cadrul forțelor de Jandarmerie și Poliție din 17 state, cu care Jandarmeria Română are relații de cooperare. Comandantul exercițiului din acest an, colonel Gabriel OANȚĂ, a fost desemnat din cadrul EUROGENDFOR (Forța de Jandarmerie Europeană) este ofițer în cadrul Jandarmeriei Române, dar în prezent își desfășoară activitatea în cadrul prestigioasei organizații.

 

RoGendIntEx 2016 este cel mai amplu exercițiu internațional organizat de Jandarmeria Română, care implică folosirea de forte în teren și se desfășoară pe teritoriul a patru județe (Dâmbovița, Covasna, Brașov și Harghita) și municipiul București, cu comandamentul la sediul Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri.

Din partea Jandarmeriei Române participă 320 de ofițeri și subofițeri, care  ocupă diferite poziții de comandă și execuție în organigrama exercițiului, cu mențiunea că forțele din teren sunt alcătuite în majoritate din jandarmi români.

RoGendIntEx 2016 are ca scop antrenarea forțelor de jandarmerie și poliție provenind din state diferite, pentru a le crește capabilitatea în domeniul gestionării unor situații de criză, în perspectiva desfășurării de misiuni internaționale.

  Iubirea dintre cei mai buni pianişti români ai lumii: Lipatti şi Clara Haskil

De asemenea, prin intermediul acestor exerciții de antrenament, care se desfășoară în baza unori scenarii adaptate după fapte reale,  se pune un accent deosebit pe asigurarea coeziunii participanților de naționalități diferite, pentru realizarea interoperabilității acestora, precum și pentru stabilirea unor proceduri comune de lucru, cu respectarea mandatorie a prevederilor legislației internaționale, în special în ceea ce privește drepturile omului.

Scenariul pus în aplicare în acest an și concluziile care se vor desprinde în urma desfășurării exercițiului reprezintă un test al capabilității Jandarmeriei Române de a organiza un stagiu de antrenament de tip EUPST (European Union Police Services Training) și al nivelului ridicat de expertiză al jandarmilor români, în ceea ce privește lucrul într-un mediu internațional și gestionarea situațiilor de criză.

 

Informaţii suplimentare

 

La data de 18 octombrie 2007,  la Velsen, în Olanda, a fost adoptat Tratatul între Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Regatul Olandei şi Republica Portugheză, stabilind Forţa de Jandarmerie Europeană (EUROGENDFOR).

În prezent EUROGENDFOR are şapte state membre: Franţa, Italia, Spania, Olanda, Portugalia, România şi Polonia, un stat partener, Lituania şi un membru observator, Turcia.

În conformitate cu obiectul tratatului, Forţa de Jandarmerie Europeană este o structură „operaţională, pre-organizată, robustă şi care poate fi dislocată rapid, cuprinzând exclusiv elemente ale forţelor de poliţie cu statut militar ale Părţilor, în scopul de a îndeplini toate sarcinile poliţieneşti din sfera operaţiunilor de management al crizelor”.

EUROGENDFOR este un instrument polițienesc  al  Uniunii Europene, format din unităţi de poliţie cu statut militar, puse la dispoziţie de către statele fondatoare în mod voluntar, pentru a întări capacităţile gestionării crizelor internaţionale.

 

Categorie: mandri.ro
Tags: jandarmi, participanti, RoGendIntEx 2016, tari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici