20 de părinţi s-au luat la bătaie la un meci de fotbal între copii, în Bucureşti

maxresdefault 7

Scene de groază la un meci de copii, în cartierul Drumul Taberei, din Capitală. Peste 20 de părinţi s-au luat la bătaie chiar în faţa micuţilor aflaţi pe terenul de fotbal. Autorităţile bucureştene au confirmat incidentul după o zi.

Scene înspăimântătoare s-au petrecut sâmbătă dimineaţă, la partida AS Toni Doboş – FC Iniţial, disputată pe terenul primei echipe, în cartierul Drumul Taberei din Bucureşti. Meciul s-a întrerupt cu 20 de minute înaintea finalului şi nu s-a mai reluat, după ce între părinţii copiilor din cele două echipe a izbucnit, în tribune, o bătaie generală, potrivit Prosport.

O femeie, mama unuia dintre copiii care jucau la FC Iniţial, a fost bătută cu bestialitate de mai mulţi părinţi ai copiilor de la AS Toni Doboş. Soţul acesteia a intervenit pentru a o salva, iar poliţiştii ajunşi la faţa locului, spun cei de la FC Iniţial, l-au amendat tot pe acesta, cu 1.200 de lei, luându-l apoi în dubă, împreună cu soţia sa.

Unul dintre arbitrii asistenţi ai partidei spune că părinţii bătuţi au declanşat conflictul: „Suporterii celor de la Iniţial ne-au înjurat tot meciul, aveau un vocabular pestriţ şi, la fiecare fază, ne înjurau. Au dărâmat gardul şi au năvălit în teren. Erau peste 20 de oameni care se băteau în toată regula, iar cei mici erau traumatizaţi, plângeau”. Totul a pornit după ce în minutul 9 al reprizei secunde arbitrul a arătat un cartonaş roşu.

Martori oculari povestesc că micuţii din teren au privit îngroziţi ce se întâmpla în tribune, iar unii plângeau în hohote.

„Băieţelul meu mi-a spus, când am ajuns acasă: <>”, a relatat mama unuia dintre copiii de la FC Iniţial în cadrul unei emisiuni radio sportive.

  Viața ca șef în poliția nord-coreeană: „Înainte să executăm oameni, primim mâncare și alcool”

Incidentul a avut loc la partida de juniori AS Toni Doboş – FC Iniţial. Meciul s-a întrerupt cu 20 de minute înaintea finalului şi nu s-a mai reluat. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Bogdan Ghebaur, a confirmat pentru Mediafax că au fost incidente la partida de juniori AS Toni Doboş – FC Iniţial, dar gravitatea evenimentelor a fost mult atenuată. Deşi martorii oculari au relatat cu lux de amănunte că a fost o bătaie crâncenă, în care inclusiv o femeie a fost călcată în picioare, poliţiştii au vorbit despre injurii şi schimburi de replici între părinţi.

„La Secţia 25 Poliţie din Bucureşti, sector 6, a fost făcută sâmbătă o sesizare, cu privire la un incident la o bază sportivă din zonă. Un echipaj a fost la faţa locului şi a identificat patru persoane, părinţii copiilor de pe teren, care făceau schimb de replici şi-şi adresau injurii. Doi dintre aceştia au fost duşi la secţia de poliţie, mai mult ca să se aplaneze conflictul, şi au fost amendaţi cu 1.000 de lei pentru adresare de injurii şi tulburarea liniştii publice (lg.61). Celelalte două persoane implicate au fost amendate şi ele cu 800 de lei şi li s-a dat avertisment. Disputa a plecat de la o decizie luată pe teren, printre persoanele vocale aflându-se şi o femeie, soţia unuia dintre cei implicaţi în incident”, a declarat Bogdan Ghebaur.

Sursa: www.gandul.info

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici