Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat joi că încă din martie a început să li se spună unor colegi de partid că el va fi arestat şi că unii dintre ei ar fi buni pentru a prelua conducerea şi că cel puţin doi membri ai actualului Cabinet i-au relatat că li s-a transmis explicit că ar fi buni să fie în fruntea PSD. El le-a solicitat celor doi să facă ei public acest lucru, avertizând că în caz contrar va furniza el aceste informaţii
“Din martie, cred, a început să li se spună unor colegi “vedeţi că pe Dragnea îl vom aresta, o să-l băgăm la puşcărie, va dispărea, trebuie să vă pregătiţi, tu eşti bun”, a susţinut liderul social-democrat.
Dragnea a afirmat, însă, că cel puţin doi membri ai Guvernului Tudose i-au spus “explicit” că li s-a comunicat aşa ceva.
“Cel puţin doi membri din guvern mi-au spus explicit şi îi consider pe ambii bărbaţi, să îşi asume, să spună public. (…) Eu îi aştept după Anul Nou. Dacă ei nu o să spună, o să spun eu cu subiect şi predicat”, a avertizat Liviu Dragnea scrie news.ro