Aradul bate ţara la impozite

Municipality of arad

Aradul se află pe locul trei pe ţară la creşterea impozitelor la clădirile rezidenţiale şi pe loc fruntaş la impozitele pentru clădiri nerezidenţiale.

S-a dezbătut mult problema impozitelor din Arad. Au fost organizate audieri publice, arădenii şi-au dat cu părerea în scris sau verbal, s-au depus sesizări, dar până la urmă s-a votat aproape cum s-a stabilit, cu mici modificări: creşteri uriaşe ale impozitelor, atât pe clădirile rezidenţiale, cât şi pe cele nerezidenţiale. Deşi Guvernul a pus la dispoziţie o serie de variante pentru primăriile din ţară în ceea ce priveşte impozitarea, inclusiv menţinerea taxelor la acelaşi nivel, Primăria Arad a decis să crească impozitele. Aşa că Aradul a ajuns fruntaş în topuri ruşinoase la nivel naţional, în topuri care vorbesc despre cât de mult ne bagă administraţia locală mâna în buzunare. Iar administraţia noastră bagă mâna în buzunarele arădenilor până la… umăr.

O primă analiză făcută de trei consultanţi fiscali independenţi indică faptul că oraşul nostru se află pe locul trei la nivel naţional în ceea ce priveşte creşterea impozitelor pe clădirile rezidenţiale şi pe locul opt (dar locul doi ca valoare) în ceea ce priveşte creşterea taxelor pe clădirile nerezidenţiale.

Să vedem cum arată statisticile: cele mai mari creşteri de impozite pe clădirile rezidenţiale au fost înregistrate în Turda (cu 275 la sută mai mult decât în 2015), în Tecuci (cu 150 la sută mai mari) şi în Arad (cu 50 la sută mai mari decât în anul precedent). Sub noi se află oraşe precum Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca sau Iaşi, care au decis că majoreze impozitele cu 25 la sută.

De cealaltă parte, Iaşi, Constanţa, Craiova, Sibiu, Piteşti, Botoşani sau Bistriţa au decis să rămână la acelaşi nivel de impozitare ca şi în 2015. Aşa că locuitorii din oraşele de mai sus nu vor plăti nici măcar un leu în plus.

  Percheziții în Arad și alte județe la persoane bănuite de furturi de produse de lux

Trecând de la clădirile rezidenţiale la cele nerezidenţiale (în care îşi desfăşoară firmele activitatea), ne regăsim din nou în topul ruşinos. Consultanţii fiscali au stabilit că cele mai mari creşteri ale impozitelor pe clădirile în care funcţionează firmele sunt în oraşele Râmnicu Vâlcea, Călăraşi, Turda şi Câmpina, acolo unde taxele au crescut cu 1.869,86 la sută. După acest calup de oraşe se află Constanţa, Galaţi, Brăila, Arad, Târgu Mureş şi Satu Mare, acolo unde patronii vor plăti un impozit mai mare cu 1.620,55 la sută decât în 2015. Ca atare ne clasăm pe locul opt la nivel naţional, dar pe locul doi ca valoare a majorării. Iar acest procent se aplică doar clădirilor nerezidenţiale care au fost evaluate în ultimii cinci ani. Pentru că, dacă vorbim despre clădirile nerezidenţiale care nu au fost evaluate în ultimii ani, atunci creşterea impozitelor este una spectaculoasă, de 2.493 la sută faţă de valoarea din 2015. Din fericire, dacă putem să spunem aşa, acest procentaj uriaş se aplică la marea majoritate a localităţilor din ţară.

Scriem necrologuri?

Zeci de administratori de firme au anunţat că valorile uriaşe ale impozitelor ce vor trebui plătite începând cu anul 2016 ar putea echivala cu închiderea societăţilor comerciale. Iar aici vorbim în special de societăţile mici, de apartament, care nu au activitate intensă şi pentru care un impozit cu 1.620 de procente mai mare ar putea însemna falimentul. Doar timpul poate răspunde la această întrebare. Dar premisele nu sunt dintre cele mai bune pentru mediul de afaceri din Arad, pentru întreprinderile mici şi mijlocii, în special.

 

 

 

 

Sursa: www.aradon.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici