Iranul a reţinut zece membri ai Forţelor Navale ale SUA, după ce două ambarcaţiuni de mici dimensiuni ar fi intrat în apele iraniene din Golful Persic, în urma unor probleme mecanice, au declarat oficiali americani, care au primit asigurări că marinarii şi navele vor fi eliberaţi.
Potrivit oficialilor americani, navele Riverine au întâmpinat probleme mecanice marţi şi au fost duse pe insula iraniană Farsi. Teheranul a informat că navele şi echipajele vor fi eliberate “cu promptitudine”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Peter Cook, citat de mediafax.ro. Agenţia iraniană de presă Fars susţine însă că marinarii americani “spionau” în apele teritoriale iraniene. Marinarii – nouă bărbaţi şi o femeie – au fost reţinuţi de Gardienii Revoluţiei din Iran, a precizat Fars.
“Am pierdut contactul cu două ambarcaţiuni de mici dimensiuni ale SUA în drum din Kuwait către Bahrain”, a precizat un oficial din cadrul administraţiei americane. Incidentul de marţi s-a produs în apropierea insulei Farsi, din mijlocul Golfului Persic.
Potrivit unor oficiali americani, cei zece marinari vor fi eliberaţi cel mai probabil în cursul dimineţii de miercuri.
În urma incidentului, secretarul de Stat american, John Kerry, l-a sunat imediat pe ministrul iranian de Externe, Javad Zarif, pentru demararea negocierilor.
Un oficial a precizat pentru AP că John Kerry “a discutat personal cu Zarif pe această temă pentru a ajunge la acest rezultat”.
Kerry şi Zarif au dezvoltat o relaţie personală de-a lungul celor trei ani în care au negociat acordul nuclear dintre Iran şi marile puteri.
Agenţia conservatoare de presă Tasnim menţionează că navele americane erau echipate cu arme automate.
Gardienii Revoluţiei din Iran au mai avut acţiuni agresive în trecut, în cadrul misiunilor lor de protejare a frontierelor maritime iraniene.
Cincisprezece marinari britanici au fost reţinuţi timp de 13 zile în 2007, după ce au fost capturaţi într-o zonă disputată între Iran şi Irak.
Tensiunile dintre Statele Unite şi Iran rămân mari în pofida acordului nuclear încheiat în 2015.
Sursa: evz.ro