Numeroase școli și spitale funcționează în clădiri cu risc seismic, iar unei biserici din Iași i se vor monta izolatori antiseismici care o vor proteja la cutremur

22354559

Numeroase școli, teatre, spitale și chiar blocuri de locuințe funcționează în clădiri cu risc seismic, iar autoritățile din comuna ieşeană Aroneanu vor aloca 2 milioane de euro din bani europeni pentru 48 de izolatori antiseismici ce vor fi montați bisericii ‘’Sfântul Nicolae”.

Lăcașul de cult va fi unic la nivel național, scrie Adevărul. De asemenea, va fi refăcută și fundația bisericii, în aşa fel încât să reziste la un cutremur de 7 pe scara Richter.

Lucrările au început în primăvara anului trecut şi vor fi finalizate în acest an. Acestea sunt realizate cu fonduri europene, iar valoarea investiţiei se ridică la 2 milioane de euro.

Biserica ‘’Sfântul Nicolae’’ datează din 1594 și este inclusă pe Lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi din anul 2004.

Conducerea comunei este mândră de această investiţie care va proteja monumentul de o importantă valoare istorică în cazul unui cutremur.

’Biserica de la noi din comună va fi primul monument istoric biserică ce va avea sistem antiseismic. Acesta va fi pus între două temelii noi’’, spune Benone Moruzi, primarul comunei Aroneanu, conform sursei citate.

 

Sursa:www.b1.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici