Liga Studenților din Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași a câștigat, în instanță, suspendarea alegerilor pentru toate structurile de conducere ale acestei instituții de învățământ superior.
Magistrații Tribunalului Iași au decis suspendarea întregii metodologii de alegeri. Astfel, au fost suspendate alegerile pentru funcțiile de rector al universității, decani ai facultăților, precum și pentru reprezentanții în senatul universității, consiliile facultăților, consiliile departamentelor și consiliile școlii doctorale.
Decizia judecătorilor de la Tribunalul Iași nu este definitivă, reprezentanții Universității având dreptul să înainteze recurs în următoarele cinci zile.
Magistrații au luat această decizie după ce la sfârșitul lunii decembrie 2015 Liga Studenților din Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iași a înaintat o cerere către Tribunalul Iași de suspendare a Metodologiei de organizare a alegerilor pentru structurile și funcțiile de conducere academică din instituția de învățământ superior.
Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, în același timp, în aceste zile, în urma depunerii unui memoriu de către LS Iași, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a solicitat instituției să elimine criteriile discriminatorii impuse studenților pentru participarea la alegeri.
Printre neregulile constatate se numără introducerea condiției ca reprezentanții studenților să fie integraliști și să aibă cel puțin media opt, contrar prevederilor Legii Educației Naționale și Statutului Studentului, lipsa de transparență în procesul de organizare al alegerilor pentru desemnarea reprezentanților studenților în structurile de conducere, precum și organizarea alegerilor în perioada sesiunii și a vacanței, când studenții nu pot vota, deși aceștia sunt reprezentanți în proporție de 25% în structurile decizionale și de conducere.
“Salutăm decizia instanței și considerăm că este un rezultat foarte important pentru studenți, care vizează viitorul întregii Universități, dar și pentru Mișcarea Studențească din România. Legea Educației Naționale este mai presus decât orice hotărâre luată de vreo structură de conducere a unei instituții de învățământ superior, autonomia universitară fiind limitată de respectarea cu strictețe a legislației în vigoare. Mulțumim Ministerului Educației pentru sprijinul pe care ni l-au acordat în rezolvarea acestei probleme. Mai sunt și alte nereguli în cadrul instituției, prin care se încalcă drepturile studenților, pentru care vom lupta până la capăt pe toate căile legale”, a declarat Silvian-Emanuel Man, președinte LS Iași.
Sursa: www.agerpres.ro