Kinetoterapia și ergoterapia (terapia ocupațională) nu au efect asupra pacienților aflați în stadiul precoce al bolii Parkison, potrivit unui studiu britanic publicat marți în revista ‘Journal of the American Medical Association (JAMA) Neurology’, informează agenția France Presse.
Modul obișnuit de a trata pacienții aflați într-un stadiu ușor sau moderat al acestei maladii neurodegenerative este o pierdere de timp și bani, susțin autorii acestui studiu.
Boala Parkinson atacă sistemul nervos central și afectează aproximativ 7 milioane de oameni din întreaga lume, dintre care 4% au peste 80 de ani.
Un studiu a fost efectuat asupra a 762 de pacienți din Marea Britanie, aleși aleatoriu, aflați într-o etapă ușoară până la moderată a bolii.
Acești pacienți au avut tot felul de dificultăți în viața de zi cu zi, de exemplu, încheierea nasturilor cămășii sau spălatul pe dinți.
Jumătate dintre ei au urmat kinetoterapie sau terapie ocupațională.
Kinetoterapia are scopul de a diagnostica și trata leziuni sau un handicap, în timp ce terapia ocupațională ajută pacienții să trăiască cu această boală și le îmbunătățește capacitățile din viața cotidiană.
După trei luni, cercetătorii de la Universitatea din Birmingham au descoperit că nu a existat “nici o diferență între grupuri” în ceea ce privește capacitatea pacienților de a rezolva activități cotidiene sau în răspunsurile lor la un chestionar despre acest lucru.
Ei nu au constatat la acești pacienți nici o “ameliorare clinică semnificativă în curs și pe termen mediu”.
Cu toate acestea, cercetătorii au sugerat că ar trebui consacrat mai mult timp pentru explorarea “dezvoltării și testării de programe de kinetoterapie intensivă și structurată asupra pacienților aflați în toate stadiile bolii”.
“S-ar putea trage concluzia că prescrierea pentru pacienții în stadiul incipient al bolii Parkison de ședințe regulate de kinetoterapie sau de terapie ocupațională nu pare profitabilă”, spune J. Eric Ahlskog, medic la Mayo Clinic Rochester R (Minnesota).
Însă pacienții pot beneficia de o kinetoterapie mai orientată, care ajută de exemplu la mișcarea membrelor imobilizate sau la ameliorarea echilibrului, chiar dacă aceste practici nu au făcut obiectul studiului.
Toți pacienții bolnavi de Parkinson din Marea Britanie au acces la aceste terapii. “Aceasta arată că trebuie să se revizuiască urgent directivele actuale pentru pacienții cu Parkinson”, a sugerat Carl Clarke, profesor la Universitatea din Birmingham, citat de agenția France Presse.
Sursa: www.agerpres.ro