Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, duminică la Iaşi, că ideea alegerii primarilor în două tururi de scrutin este una “foarte bună”, însă se pune întrebarea dacă legea mai poate fi schimbată cu atât de puţin timp înaintea alegerilor, conform Mediafax.
Întrebat de către jurnalişti ce părere are despre organizarea alegerii primarilor în două tururi, preşedintele Klaus Iohannis a răspuns: “E o idee foarte bună, însă intrebarea care se pune, sigur, este dacă se mai poate schimba legea acum, cu aşa puţin timp înainte de alegeri. Dar asta este, cum a fost şi anul trecut, o decizie a partidelor parlamentare şi într-o oarecare măsură şi a Guvernului. Eu le doresc să găsească cea mai înţeleaptă soluţie”.
Preşedintele Klaus Iohannis s-a aflat, duminică, la Iaşi la manifestările ocazionate de aniversarea Unirii Principatelor Române, alături de premierul Dacian Cioloş şi de primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă.
La începutul acestei săptămâni, liberalii i-au cerut premierului Dacian Cioloş să emită o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea legii în sensul alegerii primarilor în două tururi de scrutin.
“Singura variantă realistă pentru a putea face această schimbare este adoptarea unei Ordonanţe de urgenţă. Trebuie să îi propunem premierului Cioloş să ţină cont de solicitările societăţii civile. Am încredere că primul-ministru va rezista oricărei presiuni pe care o va face PSD ca această ordonanţă să nu fie dată”, declara copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, amintind că liberalii au depus un proiect de lege în acest sens, în sesiunea din toamnă, însă PSD s-a opus adoptării acestuia.
Sâmbătă, la Iaşi, Gorghiu l-a invitat pe liderul PSD, Liviu Dragnea, să fie curajos de Ziua Unirii şi să accepte alegerile în două tururi la primării, solidarizându-se astfel cu românii care doresc o competiţie reală la acest tip de scrutin.
Legea privind alegerea administraţiei publice locale prevede alegerea primarului într-un singur tur de scrutin, Parlamentul menţinând prevederile care erau în vigoare încă din 2012, atunci când s-a renunţat la două tururi de scrutin. PNL a votat, iniţial, alături de PSD pentru pachetul de legi electorale.
Miercuri, preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat că Legea fundamentală nu spune dacă alegerile se fac într-un tur sau două, ci că trebuie să fie alegeri libere, periodice şi corecte, el adăugând că restul ţine de decizia politică.
Sursa: www.antena3.ro