“Nu am reușit să mă obișnuiesc cu ideea că sunt deținut”: Pastilele antidepresive i-ar putea aduce lui Cristi Borcea un nou dosar penal

borcea 20 5365575e83 17a944a42c 01 e6792b315d 1

Cristi Borcea riscă un nou dosar penal. Fostul acţionar de la Dinamo a încercat să se scuze după ce gardienii au găsit sub salteaua din celula sa peste 400 de pastile antidepresive.

Luat la întrebări de procurori, Borcea le-a spus că acele pastile îl ajutau să doarmă şi îi protejau inima, după vremurile grele pe care le-a trăit.

Cristi Borcea nu a reuşit să dea explicaţii concrete în cel mai nou scandal în care este implicat. Dinamovistul a încercat să se justifice după ce gardienii au găsit ascunse în celula sa peste 400 de pastile antidepresive.

“Am avut vremuri tare grele, nu am reusit sa ma obisnuiesc cu ideea ca sunt detinut si ca sunt departe de familia mea. Pastilele ma ajuta sa ma linistesc, sa dorm. Ba chiar ma ajuta sa nu ma enervez si sa-mi protejez inima”, le-a spus Borcea autorităţilor potrivit Cancan.

Fostul şef al lui Dinamo nu a avut parte din linişte în ultimul timp. Borcea s-a plâns de probleme de sănătate, iar după condamnarea în dosarul Transferurilor, a fost anchetat şi pentru dare de mită.

Mai mult, acesta a fost afectat şi de scandalul din familie izbucnit între soţia sa Alina şi Amanta Valentina pelinel, după ce s-a aflat că aceasta din urmă îi va aduce pe lume cel de-al şaptelea copil al său.

Pentru cele 400 de pastile găsite în celula sa, Borcea se va alege cu un nou dosar penal.

 

 

 

 

Sursa: www.b1.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici