În 1958, la cea de-a XXXI-a ediție a Oscarurilor, Sidney Poitier devenea primul actor de culoare nominalizat vreodată, pentru rolul din pelicula „Lanțul“, în care doi prizonieri, unul alb și unul negru, evadează încătușați împreună trebuind să coopereze pentru a supraviețui. 58 de ani mai târziu, lipsa actorilor de culoare de pe lista nominalizaților declanșează un scandal de proporții, pe care Academia Americană de Film îl tratează tranșant.
„Anul acesta, știm cu toții că avem un elefant în cameră“, a spus Cheryl Boone Isaacs, președintele Academiei Americane de Film în deschiderea dineului care i-a reunit pe toți finaliștii ceremoniei din 28 februarie. Expresia americană „elephant in the room“ se referă la faptul că există o problemă evidentă în contextul discuției, iar anul acesta „elefantul“ este reprezentat de faptul că pe lista actorilor nominalizaților la premiile Oscar nu se află nici unul de culoare. „Am rugat elefantul să plece“, a conchis Isaacs, considerând că aceasta este cea mai bună cale de a rezolva problema. Însă, asta nu schimbă cu nimic faptul că pentru al doilea an consecutiv toți cei 20 de actori nominalizaţi la premiile Academiei Americane sunt albi și nici unul de culoare.
În plus, Academia a mai anunțat și faptul că va impune un nou set de reguli în ceea ce privește discursurile câștigătorilor. Organizatorii vor limita la 45 de secunde discursul, iar lista cu mulțumiri pe care câștigătorul vrea să le facă va fi afișată pe ecran. Astfel, nominalizații vor trebui să aibă la ei o listă cu cei cărora vor să mulțumească – părinți, frați, surori, veri, realizatori sau producători – și trebuie să o predea înainte de a urca pe scenă organizatorilor. Noua regulă a stârnit deja nemulțumiri în rândul cineaștilor.
Clubul albilor
Imediat după anunțarea nominalizărilor pentru Oscarurile din acest an, mai multe personalități din cinematografia de peste ocean au publicat mesaje prin care-și manifestau indignarea față de faptul că pe lista celor nominalizați nu se regăsește nici un actor de culoare. „Nu putem susţine aşa ceva, nu vreau să fiu nepoliticos… Cum este posibil ca pentru a doua oară, consecutiv, toţi cei 20 de actori nominalizaţi să fie albi? 40 de actori albi în doi ani şi nici unul de culoare. Actorii de culoare nu ştiu să joace în filme? La naiba!“, a răbufnit Spike Lee, regizorul american de culoare, în vârstă de 58 de ani. Lee este deja unul dintre câștigătorii Oscarurilor de anul acesta, urmând să primească un premiu onorar pentru întreaga activitate. Regizorul îndeamnă de atunci la boicotarea ceremoniei din acest an, lui alăturându-i-se și alte personalități de culoare și nu numai.
Această lipsă a unei diversități etnice și a unei reprezentări egale a sexelor nu este o problemă nouă, însă anul acesta vocile din industrie au fost mult mai agresive decât până acum. Acuzatorii Academiei americane de Film au mers atât de departe încât au arătat cu degetul și faptul că membrii ei sunt în marea lor majoritate bărbați albi între două vârste, lucru care a dus la luarea unei poziții ferme din partea instituției. „Academia a adoptat niște măsuri istorice pentru a-și spori diversitatea“ în spe-cial prin „dublarea până în anul 2020 a numărului femeilor și a reprezentanților minorităților etnice din rândul membrilor săi“, se arată într-un comunicat de presă remis de instituție, însă nici măsurile adoptate nu au reușit să calmeze spiritele, lucru care a declanșat noi polemici.
Prima actriță de culoare cu Oscar
O analiză a tuturor nominalizărilor din istoria de 88 de ani a premiilor Oscar arată că problema legată de nominalizările cineaștilor de culoare nu este neapărat una nouă. Doar 17 nominalizări au avut actorii de culoare la categoria cel mai bun actor în rol principal și 14 pentru cel mai bun actor în rol secundar, în timp ce actrițele de culoare au avut 10 nominalizări pentru roluri principale și 17 pentru roluri secundare.
Prima actriță de culoare care a câștigat vreodată premiul Oscar, a fost Hattie McDaniel, în 1940, pentru rolul Mammy din celebra peliculă „Pe aripile vântului/Gone With the Wind“. Însă, pentru categoria rol principal actrițele de culoare au mai avut de așteptat, prima care a câștigat statueta fiind Halle Berry, în anul 2001, pentru rolul din „Puterea dragostei/Monster’s Ball“. În ceea ce-i privește pe actori, primul care a „spart gheața“ a fost Sidney Poitier în 1963, pentru rolul din „Lilies of the Field/Crinii câmpului“, o adaptare a nuvelei cu același nume de William Edmund Barrett. Poitier, mai deține și titulatura de primul actor de culoare nominalizat pentru un rol principal – se întâmpla în 1958, pentru pelicula „Lanțul/The Defiant Ones“, un film noir regizat de Stanley Kramer, care spune povestea a doi prizonieri, unul alb (Tony Curtis) și unul negru (Poitier), care evadează încătușați împreună și care trebuie să coopereze pentru a supraviețui.
Cum este posibil ca pentru a doua oară, consecutiv, toţi cei 20 de actori nominalizaţi să fie albi? Actorii de culoare nu ştiu să joace în filme?“ Spike Lee, regizor
Cel mai bun an. Succesul lui Steve McQueen
Cel mai bun an al cineaștilor de culoare de la Oscar a fost 2013, când filmul cu cele mai multe nominalizări – nouă la număr – a fost „12 ani de sclavie/12 Years a Slave“ regizat de britanicul de culoare, Steve McQueen. Dincolo de nominalizări, cele trei statuete Oscar pe care le-a câștigat pelicula au ajuns la McQueen (cel mai bun film al anului), la John Ridley (cel mai bun scenariu adaptat) și la Lupita Nyong’o (cea mai bună actriță în rol secundar), toți trei fiind cineaști de culoare. În Europa, regizorul britanic și-a adjudecat de-a lungul timpului și alte premii.
Cu pelicula sa de debut, „Hunger/Foame“ (2008), a luat două premii la Cannes – Un Certain Regard (una dintre competițiile festivalului în care participă filme care se sunt „altfel“ dintr-un anumit punct de vedere) și Golden Camera (premiul acordat celui mai bun film aflat în competiție în cele mai importante trei categorii ale competiției). Pentru același film – repet, unul de debut! – Academia Europeană de Film i-a acordat premiul „Descoperirea europeană a anului“, devenind primul regizor de culoare care primește această distincție. Academia Europeană de Film i-a mai recunoscut încă o dată calitățile regizorale, prin premiul acordat în decembrie 2014 la Riga – premiul european pentru contribuţii deosebite la cinematografia mondială – premiu pentru care unii cineaști așteaptă și o viață întreagă. McQueen are 40 de ani. Imediat după câștigarea Oscarurilor, compania care deține postul de televiziune HBO anunța că l-a cooptat pe McQueen într-un proiect – serialul „Code of Conduct“ care spune povestea unui tânăr de culoare din cartierul new-yorkez Queens care reușește să-și facă drum în înalta societate a Manhattan-ului.
„Îmi doream să lucrez la un proiect de mai lungă durată decât un film de cinema, un proiect care să «trăiască» mai mult și care să-mi permită să petrec mai mult timp cu personajele, să pot integra noi elemente în acțiune și să dezvălui treptat povestea, iar toate aceste lucruri pot fi făcute doar în televiziune, într-un se-rial“, îmi povestea McQuuen în cadrul unui interviu exclusiv pentru România, acordat în decembrie 2014, la Riga.
Serialul „Code of Conduct“ va avea premiera pe canalul HBO anul acesta, însă televiziunea nu a anunțat o dată exactă a premierei. Este de așteptat ca în România serialul să aibă premiera concomitent cu cea de peste ocean.
Sursa: www.romanialibera.ro / Foto: www.bigonsports.com