S-au aruncat la volan, deși au consumat băuturi alcoolice sau nu au avut permis de conducere. Este vorba despre patru bărbați. Unii au fost prinși în județ, iar alții îm municipiu.
La Sântana a fost prins un bărbat, de 56 de ani. Acesta nu numai că era băut, dar nici nu deținea permis de conducere. „A fost prins în timp ce conducea un autoturism fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi având o alcoolemie de 0,55 mg./l. alcool pur în aerul expirat iar pe Bulevardul Revoluţiei din municipiu, un tânăr, de 30 de ani, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,53 mg./l. alcool pur în aerul expirat”, spun reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Arad.
De asemenea, au mai fost depistaţi în trafic conducând fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule: un tânăr, de 26 de ani din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe strada Dimitrie Bolintineanu din municipiu şi un alt tânăr, de 30 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe D.J.682.