În articolul publicat de mandri.ro în urmă cu o lună precizam că unui arădean i-au fost furate din garaj trei biciclete: două ale lui și una a unui prieten plecat din țară. Se pare că păgubitul, Bogdan Țărnău, a găsit una dintre aceste biciclete cu ajutorul unor prieteni din Timișoara.
În urmă cu câteva zile, Bogdan a primit un telefon de la niște amici de-ai lui din Timișoara anunțându-l că i-au recunoscut bicicleta. „M-au sunat prietenii din Timișoara să-mi spună că mi-au recunoscut bicicleta. Mergeam împreună de câțiva ani în bike park-uri din țară și străinătate și au ținut-o minte. Acesta a fost norocul meu. Mi-au trimis pozele și m-am entuziasmat foarte tare deoarece am recunoscut-o imediat: are anumite modificări făcute de mine și până și zgârieturile le cunoșteam exact”, a declarat Bogdan pentru mandri.ro.
Poliția a identificat noul „proprietar” care a cumpărat, la rândul său, bicicleta. În momentul de față, nu se știe cine a furat-o inițial. Deși avea o valoare de 10.000 de lei cu toate modificările, a fost achiziționată de cumpărător cu bună-credință contra sumei de 500 de euro, însă ghinionul său a fost că acum a pierdut și banii și bunul despre care nu știa că a fost furat.
Arădeanul vrea să le mulțumească tuturor celor care s-au implicat și care au ajutat la găsirea bunului furat: „Sunt nespus de fericit că mi-am recuperat bicicleta preferată, care era și cea mai scumpă! Pe această cale, vreau să mulțumesc tuturor prietenilor care au depus eforturi pentru găsirea bicicletei, fie ele și virtuale, presei arădene și Poliției Române, în special secției nr.2 Micălaca prin reprezentanții Tonta Florin și Kelemen Flavius care au adus-o în siguranță acasă,” spune Bogdan Țărnău.