Liderii PSD se intalnesc marti in sedinta Biroului Permanent National, iar una dintre temele de discutie va fi initierea unei motiuni simple la adresa ministrului Sanatatii, Patriciu Achimas-Cadariu.
Surse din PSD au declarat, ca se analizeaza aceasta oportunitate, iar tema motiunii va fi modul in care Ministerul Sanatatii a gestionat criza bebelusilor de la Arges. De asemenea, cei din PSD sunt nemultumiti si de o serie de declaratii publice ale ministrului Sanatatii, dar si de prestatia avuta la intalnirile cu parlamentarii PSD, conform Mediafax.
Liderii PSD sustin ca vor depune aceasta motiune “cat mai rapid posibil”, pentru a primi lamuriri suplimentare din partea ministrului.
De asemenea, in sedinta PSD se va discuta initierea unei alte motiuni simple la adresa ministrului Mediului, Cristiana Pasca Palmer, care ar urma insa sa fie depusa mai tarziu. Motivul acestei motiuni este legat de gestionarea defectuasa a situatiei padurilor, sustin sursele din PSD.
Sursa: www.wall-street.ro