Toţi copiii ai căror părinţi solicită înscrierea în clasa pregătitoare la şcoala de circumscripţie vor fi înmatriculaţi la unitatea de învăţământ solicitată. Pe locurile libere, se înscriu şi, ulterior, se înmatriculează copiii care provin din alte circumscripţii şcolare, inclusiv din alte localităţi, în conformitate cu solicitările părinţilor şi cu prevederile prezentei metodologii.
În situaţia în care într-o unitate de învăţământ numărul cererilor de înscriere primite de la părinţi al căror domiciliu se află în afara circumscripţiei şcolare este mai mare decât numărul de locuri libere, vor fi aplicate criterii de departajare generale şi specifice, stabilite în conformitate cu prevederile prezentei metodologii.
Criteriile generale de departajare sunt următoarele: existenţa unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului; existenţa unui document care dovedeşte că este orfan de ambii părinţi; existenţa unui document care dovedeşte că este orfan de un singur părinte; existenţa unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învăţământ respectivă.
În perioada 22 februarie – 4 martie 2016, în unităţile de învăţământ preşcolar vor avea loc întâlniri de informare şi consiliere a părinţilor copiilor din grădiniţe cu privire la înscrierea în învăţământul primar 2016 – 2017.
Începând cu acest an şcolar, Colegiul Naţional “Preparandia-Dimitrie Ţichindeal” Arad şi unităţile de învăţământ (Liceul Teoretic ”Adam Muller Guttebrunn” Arad, Şcoala Gimnazială “Aurel Vlaicu” Arad, Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu” Arad) care şcolarizează elevi pentru limba germană maternă nu au circumscripţie şcolară (hotărârile Consiliului de Administrație al ISJ din 11.01.2016 și 19.02.2016 la solicitările unităților de învățământ), iar înscrierea se va realiza pe baza unei proceduri specifice şi a unor criterii specifice, în aceeaşi perioadă prevăzută de calendar. Mai multe informaţii se pot obţine la secretariatele acestor unităţi de învăţământ.
Circumscripţiile şcolare, planul de şcolarizare, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate, perioada de desfăşurare a evaluării dezvoltării psihosomatice, Ziua Porţilor deschise, Întâlniri ale părinţilor în grădiniţe, precum şi adresele unităţilor/instituţiilor la care se desfăşoară evaluarea psihosomatică vor fi afişate pe site-ul ISJ Arad, pe site-urile şi la sediul unităţilor de învăţământ.