Un copil de doar un an şi patru luni, grav bolnav, a fost plimbat între spitalele din Piteşti şi Bucureşti preţ de aproape două săptămâni. Băiatul a ajuns astăzi la Spitalul Marie Curie. În doar câteva ore starea lui de sănătate s-a agravat.
ACTUALIZARE 20.55. „Am consultat foile de observaţie. Până în acest moment nu s-a pus problema în niciun moment de acest sindrom. Până azi. Nici analizele nu au relevat aşa ceva. Starea era cu totul alta ieri. Azi a fost transferat de la Piteşti. Este la terapie, starea lui e stabilă, va fi dializat.
Ancheta de până acum … sunt foarte, foarte nemulţumit, am instituit ancheta internă, am rechemat şeful Corpului de control de la Timişoara, pentru a relua întreg cazul. Şi INSP este în alertă.
Am constatat şi sunt extrem de nemulţumit că din nou, deşi am precizat ca astfel de cazuri să fie raportate direct Direcţiei Sanitare. Am constatat că nu s-a făcut asta.
Cer demisia conducerii Spitalului din Piteşti”, a declarat ministrul Sănătăţii.
Copilul în vârstă de un an și patru luni a ajuns în această după-amiază la Spitalul Marie Curie din București. În doar câteva ore, medicii l-au diagnosticat cu sindrom hemolitic uremic în stare gravă. În prezent, este internat la secția de nefrologie și s-ar putea, chiar în această noapte, să fie transferat pe secția de anestezie și terapie intensivă pentru că are hemoragii masive.
Pe 13 februarie, părinții au observat primele simptome ale acestui sindrom. Au venit din Pitești la o clinică privată din București și au fost trimiși, mai apoi, la Institutul Matei Balș unde au ajuns pe 20 februarie. Medicii de acolo i-au trimis din nou la spitalul Grigore Alexandrescu pentru un consult chirurgical. După ce a stat o zi internat, medicii l-au trimis la Spitalul Victor Babeș pentru a i se face mai multe investigații.
Pentru că nu au primit niciun diagnostic, în 22 februarie, părinții au plecat acasă cu copilul, însă starea de sănătate a acestuia nu s-a îmbunătățit.
Astăzi, au ajuns din nou la Spitalul de Pediatrie din Pitești în stare gravă, iar medicii l-au trimis la Spitalul Marie Curie.
Sursa: www.digi24.ro