Falcă, păpădia şi comoara dacică…

eu si cu falca

Observ cu stupoare că domnul primar în funcţie, Ghe. Falcă, a început campania electorală. Şi nu oricum, ci direct pe prima pagina din ziarul cu cel mai mare tiraj din urbe, de departe ilegal şi imoral. Când însă i-a păsat vreodată de legalitate sau de moralitate edilului nostru când a fost vorba de campanii electorale ?????

Ce vrea să ne transmită Ghe. Falcă cu ocazia acestui “interviu” este că nu îi pasă de contracandidaţii săi, de partidele politice, de societatea civilă şi de nimeni în general care ar putea atenta la multrâvnitul scaun de primar. Ştim însă că îi pasă de noi, de concetăţenii lui şi de frumosul oraş al cărui aer îl respiră de ceva vreme. Atât de mult încât înainte de fiecare campanie electorală găseste de cuviinţă să-l răscolească pe la drumuri şi borduri cu atâta intensitate de parcă ar căuta nici mai mult nici mai puţin decât comoara dacică!!! Sau vreo păpădie….

Ca de obicei însă  pentru a da o oarecare veridicitate spuselor dânsului, Ghe. Falcă ne serveşte şi câteva adevăruri. Unul dintre ele ar fi vis-a-vis de incapacitatea partidelor de a se mobiliza pentru desemnarea unui candidat unic în bătălia electorală ce va urma. Un altul ar fi aceeaşi incapacitate a opoziţiei de a explica într-un mod coerent acţiunile sau inacţiunile sale vis-a-vis de greşelile şi ratările administraţiei Ghe. Falcă în ultimii 12 ani.

Ce evită să ne spună totuşi primarul nostru este de ce cu aprobarea lui au fost distruse stadioanele şi terenurile de sport ale oraşului, de ce drumurile şi canalizările făcute cu atâtea milioane de euro se crapă şi dau pe afară. De ce avem cele mai mari taxe din România, de ce plătim unul din cele mai mari tarife la gigacalorie şi de ce ştrandul de altădată, care era un etalon în România, a ajuns acum un mormânt acoperit de frunze galbene şi vestejite….

Prea mulţi de ce şi prea târziu pentru a fi altfel…

Ghe. Falcă punctează la impresie artistică de fiecare dată, reuşind să adune în jurul său persoane care iau de bune ideile dânsului nerealiste şi halucinante. 200 milioane de euro pentru reconversia Cetăţii Aradului când noi nu reuşim să aflăm dacă vom avea Spitalul Matern sau TBC în singura locaţie disponibilă pe moment, 55 milioane euro pentru nişte tufişuri şi borduri plantate între blocuri când faţadele clădirilor construite de habsburgi ni se prăbuşesc în cap şi multe, multe altele….

  Manifestări dedicate Zilei Drapelului

Că nu avem clasă politică şi politicieni în România este evident.

Toate deciziile importante care privesc ţara noastră se iau mai nou în cancelariile ţărilor care ne impun acum cote de refugiaţi şi ne dictează viitorul. Această penurie de oameni pregătiţi este prezentă şi la nivel local unde asa-zişii baroni locali reuşesc uşor să domine instituţiile statului atât centrale cât şi locale.

În acelaşi articol domnul Ghe.Falcă reuşeşte să ne uimească încă o dată cu viziunea lui despre politica naţională a ţării noastre, amintindu-ne de standardele României, de NATO şi UE, de familie şi valorile tradiţionale ale poporului român. Şi evident de partidul din care face parte şi care este singurul care poate garanta coeziunea şi valorile tradiţionale ale poporului romîn. Nu sunt chiar sigur dacă se referea la PDL sau la neo-PNL…

E de râs …e de plâns ????

Puseurile de normalitate alternate cu viziunile fantasmagorice despre cum şi în ce fel trebuie condus oraşul nostru dimpreună cu letargia şi ambiguitatea opoziţiei, mă fac să mă întreb cu ce am greşit noi aradenii în toţi aceşti ani…

Am nişte amici care mă acuzau că am ceva cu Ghe. Falcă, că în articolele mele îl „atac” doar pe el şi fac abstracţie totală de „restul”…Din păcate pentru noi în toţi aceşti ani am avut ocazia să avem o opoziţie „absentă total” din viaţa administrativă arădeană, caracterizată de voci disipate şi marginale care reuşeau doar câteodată să „geamă” ceva politic. Nu ştiu încă dacă au fost ei prea slabi sau Ghe. Falcă prea tare, şi aici mă refer strict din punct de vedere politic, dar forţa „aparatului” condus de primarul în exercuiţiu şi-a dovedit de trei ori eficacitatea. Rămâne de văzut dacă a patra oară vom reuşi împreună să schimbăm ceva din cursul aproape firesc al localelor din vară asta sau ne vom mulţumi ca şi până acum cu mici „săgeţi si corecturi” aruncate către un monolit care îşi va urma traiectoria prestabilită.

Călin Costea

Poza profil (Custom)

Membru fondator al partidului local Mândri ca suntem ARĂDENI

Categorie: arad
Tags: articol, bani, buget, costea, drumuri, falca, stiri arad

2 comentarii. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici