Chiar dacă în aceste zile portarul Roncea se află departe de elevii de la Colegiului Naţional „Moise Nicoară” din Arad, el nu i-a uitat şi le trimite un mesaj de susţinere celor care au examene. Acesta a postat pe pagina de socializare Facebook mesajul de încurajare.
„Pentru elevii claselor 11 şi a 12 din CNMN, şi nu numai, urez mult succes la examenele de evaluare..ţin să vă asigur că sunt alături de voi…capul sus..vă ţin pumnii..hai dragii mei, ştiu că puteţi..lăsati emoţiile şi concentrativă pe ştiinţa voastră..sunteţi buni..demonstraţile tuturor..succes…!!!”, sunt cuvintele postate de portarul Roncea.
Amintim că portarul Roncea a fost acuzat de către conducerea liceului că era prea prietenos cu elevii şi dădea mâna cu ei, în schimb elevii suţin că era unul dintre cei mai severi portari, că era destul de greu să chiuleşti de la şcoală în perioada în care se afla el la intrarea în clădirea insituţiei, chiar dacă dadea mâna cu ei şi le ştia numele la toţi. Pentru susţinerea lui s-au organizat proteste. Acum, portarul se află în concediu şi aşteaptă decizia cu privire la reîntoarcerea lui în şcoală.