Cine are dreptul să îi amendeze pe fumători dacă sunt prinşi fumând în locuri nepermise începând de miercuri

hepta

Începând de miercuri, 16 martie, fumatul va fi interzis în toate spaţiile publice închise, precum şi în spaţiile închise de la locul de muncă şi în locurile de joacă pentru copii.

Persoanele care vor încălca interdicţiile vor risca să fie sancţionate de către autorităţi. Lista celor care au competenţa să constate contravenţiile şi să aplice amenzile prevăzute de legea care va intra în vigoare săptămâna viitoare a fost publicată în Monitorul Oficial, conform gandul.info.

Toate precizările sunt incluse în Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 47/2016 privind desemnarea personalului competent să constate contravenţiile şi să aplice sancţiuni contravenţionale prevăzute de Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

UserMatch

Astfel, persoanele care pot să constate contravenţiile şi să aplice amenzile prevăzute de lege sunt:

– ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române;

– ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei de Frontieră Române;

– personalul din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă;

– ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române.

Categorie: arad
Tags: 16 martie, fumat, fumatori, interzis fumat, lege fumat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici