La 26 de ani de la Revoluţie, fosta reşedinţă a soţilor Ceauşescu din Bulevardul Primăverii a fost deschisă publicului. Palatul Primăverii a putut fi vizitat gratuit sâmbătă, iar din 19 martie va fi deschis de miercuri până duminică. Preţul unui bilet la preţ întreg va fi de 30 de lei.
Astfel, toţi cei curioşi au putut vedea vila în care au locuit dictatorul şi soţia sa, Elena Ceauşescu. Cei doi au petrecut acolo mai bine de un sfert de secol. Concret, intrarea a fost gratuită sâmbătă, însă pentru a evita aglomerările, accesul s-a făcut strict pe baza unei programări. Potrivit organizatorilor, turul, care durează 45 de minute, va atrage nu doar români, ci inclusiv turişti străini. Vila, cunoscută pe vremuri sub denumirea „P50”, unde nu aveau acces decât membrii familiei Ceauşescu, are nu mai puţin de 80 de încăperi, piscină interioară, seră. Palatul Primăverii va putea fi vizitat, începând din 19 martie, în fiecare zi, de miercuri până duminică. Preţul unui bilet va fi de 30 de lei. Vicepremierul Vasile Dîncu: Nostalgia pentru comunism va dispărea pe măsură ce românii vor cunoaşte mai bine istoria Vicepremierul Vasile Dîncu a afirmat, sâmbătă, la deschiderea pentru public a Palatului Primăverii, că nostalgia faţă de regimul comunist reflectată în sondajele de opinie va dispărea pe măsură ce românii vor înţelege şi vor cunoaşte mai bine perioada de dinainte de anul 1989, potrivit News.ro. ”Naţiunile trebuie să facă o gestiune socială a trecutului prin programe educaţionale, de transparenţe, pentru că doar respingând emoţional ceea ce s-a întâmplat nu este de ajuns. Nivelul de nostalgie pe care-l observăm acum în sondajele de opinie şi care ni se pare destul de mare va dispărea pe măsură ce oamenii vor începe să cunoască, să înţeleagă”, a declarat Vasile Dîncu, la întâlnirea cu presa, la fosta reşedinţă a familiei Ceauşeascu. Perioada comunistă din istoria României trebuie cunoscută şi trebuie asumată, a mai spus vicepremierul ”Cred că avem nevoie de o istorie scrisă cu luciditate, de judecăţi morale, pentru că istoria spune şi poveşti morale. Asemenea evenimente de transparenţă sunt necesare pentru a ne asuma istoria”, a precizat Vasile Dîncu. Marius Grăjdan, directorul RA-APPS (Regia Autonomă – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat), a subliniat valoarea istorică a clădirii pe care regia a conservat-o. ”Este o acţiune firească, care ne pune faţă în faţă cu trecutul nostru, bun sau rău, şi ne-am dorit să-l includem în circuitul muzeal al Bucureştiului”, a explicat Marius Grăjdan. De asemenea, prezent la deschiderea Palatului Primăverii, Sorin Chelmu, secretarul general al Guvernului, a afirmat că acest imobil trebuie redat circuitului muzeal. ”Mi se pare normal ca după 26 de ani să o predăm societăţii civile. Este foarte important şi din punct de vedere financiar, pentru că RA-APPS cheltuie o sumă de bani pentru întreţinerea acestei clădiri şi ea trebuie redată circuitului muzeal. Trebuie să ne recunoaştem trecutul apropiat, astfel încât să dăm speranţe acestei naţiuni”, a precizat Sorin Chelmu. După deschiderera oficială, oficialii prezenţi la eveniment au vizitat Palatul Primăverii. Clădirea poate fi vizitată gratuit sâmbătă, 12 martie, până la ora 17.00. Evenimentul se înscrie în campania ”Dreptul tău de a cunoaşte”, iniţiată de Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic. Palatul Primăverii va fi deschis publicului din 19 martie, de miercuri până duminică, preţul unui bilet întreg fiind de 30 de lei. Când s-a mutat Ceauşescu în Primăverii În 1949, pe măsură ce avansa în ierarhia de partid, Ceauşescu s-a mutat în Primăverii. Mai întâi, pe strada Herăstrău la nr.27. La acea vreme, Nicolae Ceauşescu avansase la gradul de general-maior şi era membru supleant al Comitetului Cemtral al PMR. În 1963, acesta a dat ordin să i se construiască o nouă locuinţă, pe Bulevardul Primăverii nr. 50. Imobilul a fost proiectat de arhitectul Cezar Lăzărescu după indicaţiile soţilor Ceauşescu. Elena Ceauşescu s-a ocupat personal de alegerea candelabrelor şi a mozaicurilor din casă. Palatul Primăverii a întrecut în lux şi opulenţă toate celelalte vile ale nomenclaturiştilor. Deşi poza în om simplu, apropiat de popor, Ceauşescu i-a lăsat pe designerii de interior să nu se zgârcească. De exemplu, a comandat oglinzile tocmai din Italia, iar lămpile le-a ales din cristal de Murano.
sursa: adevarul.ro;
Reşedinţa lui Ceauşescu a fost deschisă în premieră pentru public
Categorie: mandri.ro