Voluntarii din Cetate împreună cu băieţii de la UTA au pregătit,zilele trecute, prânzul pentru 50 de copii ai străzii, la Asociaţia Oaza. Meciurile, golurile…toate au fost date uitarii pentru a se dedica unui scop atat de nobil.
„Ei au înţeles deja că nu poţi privi cu indiferenţă spre ceilalţi în momentele în care nu se descurcă sau ar mai avea nevoie de o mână de ajutor şi că atunci când dăruieşti sau faci ceva pentru cineva, te simţi încărcat de un sentiment înălţător. Cetatea are convingerea că, în urma acestei acţiuni, prin intermediul reţelelor de socializare, suporterii le trimit şi de această dată «aplauzele» cuvenite”, spune Anamaria Nyeki, preşedinte al Cetăţii Voluntarilor.