Doi primari din judeţul Arad au fost declarați incomatibili de Agenția Națională de Integritate, fiind descoperiți în conflict de interese administrative. Este vorba despre primarul oraşului Lipova, Mircea Jichici, şi de primarul comunei Hălmagiu, Adrian Ţoca.
În ceea ce-l priveşte pe Mircea Jichici, reprezentanţii ANI susţin că: „În calitate de primar a întocmit și semnat proiectele de hotărâre care au stat la baza adoptării Hotărârilor Consiliului Local al Orașului Lipova din data de 28 mai 2013 și 27 iunie 2013, privind însușirea, respectiv aprobarea P.U.Z.-ului ,,Parc fotovoltaic cu putere instalată mai mică de 5,5 MW și lucrări anexe: Racord electric la S.E.N., împrejmuire și drum de acces”, în favoarea beneficiarului S.C. R.T.I. Solar S.R.L., societate comercială cu care acesta avea o relație de angajament și de la care urma să obțină venituri. Pe perioada exercitării mandatului de primar, Jichici Iosif Mircea și soția sa (în calitate de proprietari), au încheiat cu S.C. R.T.I. SOLAR S.R.L. (în calitate de superficiar), un contract privind constituirea unui drept de superficie (obiectul contractului fiind reprezentat de imobillul teren arabil aflat în proprietatea soţilor Jichici, dobândit prin moștenire). Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 76, alin. (1) şi (2)din Legea nr. 161/2003 și dispozițiile art. 75, lit. b) din Legea nr. 393/2004”.
Primarul din Hălmagiu, Adrian Ţoca, este acuzat că: „În perioada exercitării mandatului de primar a semnat și aprobat documente prin care s-au efectuat plăți în sumă totală de 709 lei către S.C. Beby Impex S.R.L., societate comercială în cadrul căreia părinții persoanei evaluate dețin calitatea de asociat și funcția de administrator. Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 76, alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003 precum și dispozițiile art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004”.