Medicul arădean Otilia Ţigănaş: „De sindromul hemolitic uremic nu sunt vinovați doctorii!”

Medicul arădean, Otilia Ţigănaş, a postat pe blogul personal, un material în care vorbeşte despre sindromul hemolitic uremic.

„Unul dintre cele mai concludente exemple ale atacului furibund al presei asupra doctorilor români (români doar! alte țări nu-și spurcă doctorii atât de bine sistematizat!), este exact tragedia – drama bebelușilor cu sindrom hemolitic- uremic.

A trecut timp mult. MULT. Iar singurul adevăr obiectiv este acela că nici azi, în ciuda zecilor de analize sau supoziții, nu s-a clarificat cauza bolii.

Cu toate astea, după primele cazuri, presa a început prin a face medicii troacă de porci.

Înainte ca boala cumplită, letală, să se fi declanșat.

Repet – este o boală nou apărută (sub această formă!), derutantă, imprevizibilă. Primele ei simptome sunt cele de care mă izbesc zilnic la cabinet, cu zecile. Și NU POT ȘTI că ar evolua spre sindromul acela nenorocit – fatal! Mie-mi vin zilnic la cabinet zeci de copii care ÎNCEP cu vărsătură, febră, diaree banală, blegeală etc. Îi tratez clasic în prima zi, urmăresc evoluția, fără să-mi închipui că în câteva ore ei ar putea intra pe teren minat.

Nu am cum (și nici nu-i normal și nici logic) să trimtit zeci de copii care DEBUTEAZĂ cu simptome de boală banală, spre Marie Curie la București, ca să nu mă toace presa, după aceea, că sunt o criminală.

Oare m-am făcut înțeleasă?

Problema deja notorie, națională, gravă a copiilor răpuși de această boală, este ceva  tragic, încă insuficient explicat, mă doare sufletul, dar NU-I VINA UNOR MEDICI.

Ce înseamnă “sindrom hemolitic uremic”? Este descrierea “în cuvinte de doctori” a unui MECANISM biologic final, fără să-i dea cauza. E ca și cum se spune “sindrom dureros abdominal” când te doare burta, numai că asta-i insuficient. “Sindromul dureros abdominal” poate avea zeci de cauze și zeci de forme evolutive. De la colici după fasole, care trec singure în câteva ore, până la apendicită perforată cu peritonită generalizată ucigașă, sau cancer, sau intoxicație, sau…Mai pe înțeles, e ca și cum tu cu mașina praf la marginea drumului, mecanicul ar zice „motor distrus în avalanșă”, fără să aibă habar de ce, ce-i de făcut ca să-l repare, ce piesă a pocnit prima, ori când și de la ce a început avalanșa.

Ce-i de reținut aici? Că nu-s vinovați medicii, dar cu toate astea presa a debutat acuzându-i și inducând suspiciunea, revolta, ura românilor asupra corpului medical. Abia acuma… ce mai scapă timid formula corectă “de cauză necunoscută”.

A câta oară? De ce? Cine ce câștigă?

Pe lista mea sunt mulți chirurgi. Nimeni nu știe mai bine decât ei despre pietroiul uriaș care le stă mereu deasupra capului – zilnic de zeci de ori, de fiecare dată când se ating de bisturiu – numit evoluție imprevizibilă postoperatorie, reflex vagal, moarte subită, stop cardiorespirator inexplicabil, septicemie etc.

ORICÂND astea pot interveni, declanșând o dramă, dar ei nu puteau nici preveni și nici opri.

Ce poate fi acuzat, comentat? Și asta da, accept. ATITUDINEA medicului. Aroganța, aerul superior, aproape obrăznicia, lipsa căldurii, a empatiei, tonul sec sau agesiv. Asta da. Asta acuz și eu, dacă ele apar. Dar responsabilizarea pentru boli rare, insuficient definite, sau reacții adverse, complicații brutale, asta NU”.