Lewis Hamilton va pleca din pole position în prima cursă a sezonului

form

Calificările din Melbourne, disputate în noul format, i-au adus campionului en titre al 50-lea pole din cariera. Doar doi piloți au mai atins acest hotar istoric: Michael Schumacher (68) și Ayrton Senna (65).

Hamilton s-a apropiat de recordul absolut al pistei Albert Park, stabilit de Sebastian Vettel, reușind să coboare sub 1 minut și 24 de secunde pe tur. Linia întâi de start este completată de Nico Rosberg, coechipierul lui Hamilton venind însă la peste 3 zecimi în spate.

Piloții Scuderiei Ferrari: Sebastian Vettel și Kimi Raikkonen, care ocupă în această ordine linia a doua a grilei, au înțeles că nu pot recupera diferența de aproape o secundă față de Hamilton și au preferat să privească ultimele 5 minute ale calificărilor de la boxă.

Astfel, mult așteptatul format al calificărilor, conceput special pentru a crește gradul de spectacol, s-a întors împotriva celor care l-au conceput. Catalogat imediat drept „confuz”, „incorect” și chiar „o farsă”, acest nou sistem și-a cerut tributul în Australia, unii șefi de echipă înțelegând că pilotul mai poate face turul rapid, chiar și după expirarea deadline-ului de 90 de secunde.

sursa: www.digi24.ro;

Categorie: mandri.ro
Tags: cursa, formula1, hamilton, masini cursa, poleposition

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici