Arădenii care locuiesc la Bruxelles, descriu situaţia, de după atentatul din acestă dimineaţă, ca fiind una de război. Pe străzi este poliţie, armată şi lume disperată, iar cei din instituţii au fost evacuaţi. Pe stradă trec maşini de urgenţă cu sirene. La portavoce se spune „La o parte parte”.
Unul dintre arădenii care locuieşte de ani de zile în Belgia poate spune că a avut noroc şi a scăpat nevătămat. Acesta afirmă că trebuia la ora 9.30 să meargă la Aeroport, însă când a auzit ce se întamplă a rămas acasă. „Trebuia să merg la Aeroport, la 9 jumate, după un prieten. Venea de la Bucureşti. El spunea să îl aştept acolo sus la plecări că este mai simplu. Poate mă tenta să iau o cafea cât îl aşteptam. Chiar acolo a explodat. La plecări e cel mai aglomerat, la ora 8.30, şi exact acolo a avut loc. Eu am avut noroc. Prietenul meu a aterizat la Amsterdam”, spune arădeanul Laurenţiu Gavra.
Două explozii au avut loc marţi dimineaţă pe aeroportul Zaventem din Bruxelles. Alte deflagraţii au avut loc ulterior la trei staţii de metrou din apropierea instituţiilor europene. Potrivit presei internaţionale, în total, cel puţin 27 de persoane au murit şi 35 au fost rănite.
UPDATE: Arădenii care locuiesc în Belgia au mai multe poze cu situaţia de acolo. Una dintre ele este cu câţiva suspecţi arestaţi undeva în cartierul UE.