Sute de persoane au ieşit astăzi în stradă pentru a lupta pentru viaţă, pentru a condamna crima împotriva copiilor, care este avortul. Organizat în fiecare an, în postul Sfintelor Paşti, în municipiul Arad, Marşul pentru viaţă s-a extins acum în zece localităţi din judeţ.
Anul acesta marşul s-a desfăşurat sub generosul slogan: „Pentru viaţă. Pentru femeie. Pentru familie”. Punctul de întâlnire a fost piaţa Avram Iancu, la ora 12:00. A existat şi un mic program artistic înainte de plecarea în marş, susţinut de grupuri de copii şi tineri din parohiile arădene: cântece şi poezii creştin ortodoxe dedicate mamei, neamului şi lui Dumnezeu.
În premieră în Arhiepiscopia Aradului, anul acesta s-au alăturat şi alte oraşe din Arhiepiscopie, unde s-au organizat pe plan local Marşul pentru Viaţă: Chişineu-Criş, Curtici, Gurahonţ, Ineu, Lipova, Pecica, Pâncota, Sântana, Săvârşin şi Sebiş.