Rugbiștii arădeni debutează acasă în 2016!

rygbymandri

După două deplasări consecutive, ambele încheiate cu înfrângeri, la Buzău și Cluj, CSUAV Arad joacă în sfârșit și pe teren propriu în Cupa României. Adversară îi va fi Știința Petroșani, o formație mult slăbită după plecarea unui „contingent” important de jucători spre Iași.

Tocmai de aceea, „studenții” arădeni pleacă cu prima șansă mâine, începând cu ora 16, pe arena din Sânicolau Mic, deși Marian Grindei avertizează: „Petroșaniul rămâne un bazin important pentru rugby-ul românesc, poate pune probleme. Pe de altă parte, în ciuda eșecurilor de la Buzău și Cluj, am arătat și noi destule lucruri frumoase. Dacă am fi avut parte de arbitraje corecte, eu zic că puteam scoate mai mult din acele două întâlniri. Vorbind doar despre partida de săptămâna trecută, cu Mănășturul, nu e posibil ca Federația să delege tușieri din același oraș cu echipa gazdă. În fine, vom încerca să strângem rândurile mâine, să facem un joc bun și să obțină un prim succes în acest an, unul care să ne mai ridice moralul”, a punctat antrenorul-jucător al CSUAV-ului, care, pe de altă parte, a recunoscut că obiectivul echipei sale nu e calificarea în turul următor al Cupei României. Uvertura Burai și fundașul Tiron sunt absențele rugbiștilor arădeni pentru confruntarea cu „minerii”.

În grupa a doua valorică (seria roșie), tot mâine, de la ora 11, se mai dispută meciul: Stejarul Buzău -CS Mănăștur.

Categorie: arad
Tags: rugby csu arad petroșani cupa româniei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici