Liviu Dragnea, urmărit penal

dragnea

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, s-a prezentat, astăzi, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Dragnea a fost citat în calitate de suspect într-un nou dosar penal. Potrivit unui comunicat emis de DNA, liderul PSD este urmărit penal pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus extinderea urmăririi penale față de Dragnea Nicolae Liviu, la data faptelor președinte al Consiliului Județean Teleorman, respectiv președinte al organizației județene a unui partid politic, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de: instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată şi instigare la fals intelectual, în formă continuată.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: “În perioada iulie 2006 – decembrie 2012, suspectul Dragnea Nicolae Liviu, în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman, respectiv de președinte al organizației județene a unui partid politic, cu intenție, a determinat-o pe inculpata Alesu Floarea, la acea vreme director executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman să își încalce atribuțiile de serviciu prin menținerea în funcție și implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiași instituții.

În realitate cele două persoane și-au desfășurat activitatea la sediul organizației județene Teleorman a partidului politic al cărui președinte era suspectul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă.
Această conduită infracțională a fost de natură să aducă persoanelor respective avantaje patrimoniale

necuvenite, respectiv plata drepturilor salariale în cuantum total de 91.362 lei precum și operarea în carnetul de muncă a vechimii în muncă corespunzătoare“.

Suspectului Dragnea Nicolae Liviu i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Liviu Dragnea a ajuns miercuri, în jurul orei 14.00, la DNA, însoţit de avocatul său Marian Nazat. Acestuia i s-a adus la cunoştinţă faptul că estecercetat în calitate de suspect în dosarul fostei sale soţii, Bombonica Prodana.

Este vorba de acelasi dosar in care a fost chemata si sotia mea. Sunt suspectat că două angajate de la Protecţia Copilului nu ar fi venit la serviciu si eu as fi ingaduit acest lucru, in 2006. Si am calitatea de suspect. Am luat act despre acuzaţiile din dosar“, a declarat Liviu Dragnea, la ieşirea de la DNA.

Intrebat daca cele doua angajate au primit salariu in tot timpul cat nu s-au prezentat la serviciu, liderul PSD a spus ca nu el conducea institutia.

Dragnea a mai spus că nu a primit nicio interdicţie de la procurori.

De asemenea, intrebat daca vizita la DNA poate aduce prejudiciu de imagine PSD, Dragnea a raspuns: “Cred ca nu. O sa vedem la alegeri. Vom avea candidati la aceste alegeri, nu renuntam”.

  Vârsta la care copiii trebuie să înceapă sportul

Fosta soţie a lui Liviu Dragnea este urmărită penal pentru abuz în serviciu, faptă pe care ar fi comis-o în perioada în care ocupa funcţia de şef serviciu Secretariat din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman.

Alături de Bombonica Prodana mai sunt cercetaţi Floarea Alesu, la data faptelor director general al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman şi Jenica Dumitru, şef Serviciu Resurse Umane, Juridic şi Contencios. Procurorii îi acuză pe cei doi de abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual.

În acelaşi dosar au mai fost puşi sub urmărire penală Claudiu Balaban şi Remus Boboc, amândoi şefi de servicii, la data comiterii faptelor, în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman.

“În perioada iulie 2006 – 2013, inculpatele Alesu Floarea şi Dumitru Jenica, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, au dispus în mod ilegal menţinerea în funcţii şi implicit plata drepturilor salariale pentru un număr de patru angajaţi din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman”, în condiţiile în care aceştia nu au prestat vreo activitate şi nu s-au prezentat la serviciu, precizează DNA într-un comunicat de presă.

Cei patru angajaţi ar fi încasat sume necuvenite în cuantum total de peste 150.000 lei, prejudiciind astfel bugetul de stat şi bugetul local, mai transmit procurorii anticorupţie.

Pentru ca salariile celor patru persoane să fie justificate, Floarea Alesu şi Jenica Dumitru i-ar fi determinat pe doi dintre subordonaţii lor să falsifice documente.

În perioadele 3 martie – 1 august 2008 şi 3 iulie 2009 – 1 august 2010, suspecta Prodana Bombonica, în calitate de coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei şi în calitate de şef Serviciu secretariat din cadrul DGASPC Teleorman, prin încălcarea cu ştiinţă a atribuţiilor de serviciu, deşi a cunoscut faptul că două subordonate, încadrate în funcţia de referent la instituţiile pe care le conducea, nu s-au prezentat la serviciu şi nu au respectat prevederile contractului individual de muncă şi fişa postului, nu a întreprins niciun demers de sancţionare a persoanelor respective”, se arată în comunicatul DNA.

Liviu Dragnea este judecat de instanţa supremă în dosarul privind fraude la referendumul din 2012 pentru suspendarea fostului preşedinte Traian Băsescu. Pe 15 mai 2015, Liviu Dragnea, a fost condamnat în acest dosar la un an de închisoare cu suspendare, decizie care a fost contestată la Completul de cinci judecători al instanţei supreme. Potrivit rechizitoriului procurorilor, Liviu Dragnea, “cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţă şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale”.

sursa: www.romaniatv.net; sursa: www.ziuanews.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: dna, instigare, lider psd, liviu dragnea, urmarit penal

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici