Aproximativ 250 de persoane au protestat duminică, în faţa Palatului Cotroceni, împotriva construirii unei moschei la Bucureşti, organizator fiind preşedintele PRU, deputatul Bogdan Diaconu.
“Poporul român este un popor care are valori profund creştine, un popor care a fost ţinut unit de aceste valori timp de peste 2000 de ani. (Klaus Iohannis – n.r.) trebuie să înţeleagă că nu poate tranzacţiona interesele naţiunii române, nu poate să cedeze în faţa doamnei Merkel orice valoare şi interes al României. Trebuie să înţeleagă că este la Cotroceni pentru a reprezenta poporul român, care l-a votat în 2014, să apere România, trebuie să înţeleagă că şeful dumnealui este poporul român, nu doamna Merkel sau sultanul Erdogan”, a declarat liderul PRU.
El a cerut primarului general interimar, Răzvan Sava, să declanşeze referendum în data de 5 iunie, odată cu alegerile locale din acest an, pentru ca bucureştenii să răspundă dacă vor sau nu moschee în Capitală.
Aproximativ 250 de persoane, membri şi simpatizanţi ai Partidului România Unită, au participat la un protest în faţa intrării Leu de la Palatul Cotroceni.
Ei au purtat pancarde cu mesaje anti-prezidenţiale şi împotriva construirii moscheii la Bucureşti.
La o portavoce au rulat diverse melodii patriotice, ortodoxe, dar şi două cântece legionare.
sursa: www.mediafax.ro;