La 37 de ani, Najat Belkacem a devenit Ministrul Educaţiei din Franţa, prima femeie și cea mai tânără persoană care a deţinut vreodată această funcţie în sistemul politic francez, informează unica.md. În spatele acestei femei puternice, a elitei politice franceze, se ascunde, în sine, o istorie de viaţă pătrunzătoare! Destinul lui Najat Belkacem este un exemplu ce întăreşte convingerea că atunci când îţi doreşti un lucru cu adevărat şi crezi, investeşti în comportamentul tău corect, nu există cale de a fi înfrânt.
Copilăria lui Najat Belkacem a fost împovărată de griji, sărăcie şi traume psihologice. Născută pe 4 octombrie 1977, într-o mică comună africană din regiunea Rif, Maroco, Najat este cel de al doilea copil, din cei şapte fraţi ai familiei.
De la o vârstă foarte mică, Najat şi sora sa mai mare, Fatiha, au rămas în grija bunicilor şi a mamei sale, tatăl lor fiind nevoit să emigreze în Franţa, ca muncitor în construcţie, pentru a-şi putea întreţine familia. La gospodăria în care locuiau, cu un confort minim de existenţă, lipsită de curent electric, fetiţa trebuia să îşi ajute zilnic bunicul să îngrijească de caprele de la fermă.
Najat Belkacem a vorbit foarte puţin despre copilăria ei.
,,Din copilăria mea, reţin doar amintirile frumoase, nu mă aflu într-o stare de revanşă socială’’, a spus Najat Belkacem într-un interviu oferit pentru revista Pont.
Împreună cu mama și sora sa mai mare, în 1982, pe când împlinea vârsta de 5 ani, Najat se muta cu traiul în Franţa, alături de tatăl ei, ca parte a procedurii de reîntregire a familiei, pe uliţa cu ,,blocuri triste’’ din orăşelul Abbeville. Najat a mers la şcoala din Amiens, înainte să frecventeze cursurile la colegiul César-Franck.
După o perioadă de şedere în Franţa, părinţii lui Najat se despart, din cauza unei presupuse violenţe din partea tatălui. Separarea părinților a rămas un episod dureros, „tabu”, în viaţa lui Najat.
Copila sârguincioasă, timidă şi plină de curiozitate, ce adora cărţile, îşi făcea din bibiliotecă o a doua casă. Eleva „brillantissime”, aşa cum era adesea numită, era conştientă de rolul învăţăturii în existenţa sa.
Najat Belkacem obţine dilploma de BAC în domeniul social şi economic în anul 1995, iar la 18 ani dobândeşte cetăţenia franceză. După ce obţine o diplomă în drept la Universitatea din Picardie, aceasta continuă să îşi facă studiile la Institutul de Studii Politice din Paris, după care este admisă la cursurile Sciences Po. Acolo, unde în holurile bibliotecii, îl cunoaşte pe colegul său Boris Vallaud, care în anul 2005 avea să-i devină soţ.
Najat şi-a plătit singură studiile la Paris, în timp ce activa şi ca asistent juridic și parlamentar. A debutat profesional ca avocat. Din 2004 până în 2006, Najat Belkacem a deţinut funcţia de consilier regional la Rhone-Alpes şi presedinte al comisiei de cultură, apoi – consilier municipal La Lyon (2004-2008) şi consilier general la Rhone (2008-2012).
Între 2012 şi 2014, Najat Belkacem a fost Ministre des Droits des femmes, de la Ville, de la Jeunesse et des Sports din Franţa. Tot în această perioadă, ea a fost numită purtătoare de cuvânt a guvernului, în cabinetul preşedintelui francez Francois Hollande.
De-a lungul carierei sale, Najat Belkacem s-a remarcat în domenii, precum îmbunătăţirea politicilor tineretului şi vieţii comunitare, acțiuni de consolidare a democrației locale, lupta împotriva discriminării, homofobiei, promovarea drepturilor cetățenilor, precum și accesul lor la locuri de muncă și locuințe.
Să deţii funcţia de Porte-parole de Gouvernement, nu este un lucru uşor în Franţa! Purtătorul de cuvânt este o persoană sensibilă, un buffer între guvern și presă ce trebuie să ia cunoştinţă de toate noutăţile la zi, mecanisme economice şi financiare, şi un psiholog capabil.
O fire zâmbitoare, plină de prospețime, spontaneitate şi inocenţă, Najat continuă să înveţe lumea aidoma unui copil cu ochi plini de uimire.
Graţie carierei sale academice, inteligenţei şi abilităţilor remarcante, Najat Belkacem este numită în 2014 în funcţia de Ministre de l’Éducation nationale, de l’Enseignement supérieur et de la Recherche din Franţa.
„Viața mea este asemănătoare multor femei tinere. Femei, care, ca şi mine, au ales să facă studii pentru a-și exercita pe deplin o profesie, să fie independente și să acceadă cu destulă responsabilitate ca să schimbe societatea, să o facă mai corectă, mai solidară, mai fericită’’, afirmă Najat Vallaud-Belkacem.
Najat Vallaud-Belkacem şi Boris Vallaud sunt părinții a doi copii gemeni, băiat şi fată, Louis-Adel si Nour-Chloé, născuţi în 2008.
Soţul lui Najat Belkacem, a deţinut mai multe funcţii importante în stat, în prezent acesta este Secretar general adjunct al președinției Republicii Franceze.
Având un program de muncă solicitant, Najat Belkacem recunoaşte că petrece prea puţin timp cu copiii şi familia.
,,Tebuie să găseşti o coordonare bună între viața personală și profesională. Sunt o norocosă să am un soț foarte înțelegător şi foarte implicat pentru copiii noștri’’, mărturiseşte politiciana.
Boris Vallaud, cel care stă în spatele ministrei de mai bine de 10 ani, este omul fără de care Najat Belkacem nu îşi imaginează existenţa sa.
,,El este numărul 1 acasă. Din fericire, între noi există un sprijin şi ajutor reciproc. Uneori este cel care are nevoie de mine, iar alteori eu sunt aceea”, adaugă Najat.
,,Mi-e rușine, dar trebuie să recunosc că nu am avut încă ocazia să-i însoțesc pe copii la şcoală. Știu cum stau lucrurile la o vârstă fragedă ca aceasta, dar, pentru moment, tatăl lor are grijă de şcoală şi să facă împreună temele cu copiii. Trebuie să-ţi alegi bine soțul, este adevărat, de o importanţă crucială. În fine, acesta este lucrul care te face fericită sau tristă!”, mărturisea Najat Belkacem pentru revista Eller în 2014.
Najat Vallaud-Belkacem a fost întotdeauna foarte implicată în lupta pentru drepturile femeilor, iar mama sa i-a trezit interesul pentru învăţătură şi muncă.
,,Ea este omul care m-a încurajat și m-a ajutat să nu am aceeași soartă, dependență financiară şi orizont limitat. Destinul ei m-a inspirat către independență, emancipare şi libertate’’, spune Najat Vallaud-Belkacem.
În prezent, la vârsta de 37 de ani, Najat Vallaud-Belkacem este prima femeie la conducerea Ministerului Educației din Franţa şi unul dintre cei mai populari miniştri francezi.