Guvernul a retras OUG privind salarizarea bugetarilor, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, care a precizat că scopul Guvernului este să vină cu un proiect acceptat de partenerii sociali, în limitările fiscal-bugetare pentru 2016-2017.
„Nu vom continua cu acest proiect de ordonanţă de urgenţă. (…) Scopul Guvernului este să vină cu un proiect acceptat de partenerii sociali, este singurul nostru scop, în limitările fiscal-bugetare pentru 2016-2017 pe care ni le permitem“, a precizat Dan Suciu.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a mai spus că au fost înţelese presiunile şi interesul public pentru acest proiect de OUG, iar de joi vor fi reluate discuţiile cu sindicaliştii. “Am înţeles îngrijorările partenerilor sociali, vom discuta cu aceştia începând de mâine”, a spus Suciu, precizând că vor fi căutate “soluţii mulţumitoare” pentru aceştia, dar în limia deficitului bugetar.
Suciu a mai declarat că proiectul abandonat de Guvern nu ar fi dus la diminuarea salariului pentru nicio categorie de angajaţi din sistemul bugetar.
Negocierile de marţi dintre sindicalişti şi ministrul Muncii, Ana Costea, au eşuat, oficialul guvernamental promiţându-le liderilor sindicali că va retrage OUG. Ministrul a ameninţat cu demisia în cazul în care nu se va ţine cont de punctul ei de vedere.
Sursa:mediafax