Curtea de Apel București a respins vineri cererea PNL de anulare a hotărârii de guvern privind organizarea alegerilor locale într-un singur tur de scrutin. Decizia nu este definitivă. Vasile Blaga a anunţat că PNL va ataca decizia.
PNL a anunţat că va ataca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie decizia Curţii de Apel de respingere a plângerii împotriva organizării alegerilor locale într-un singur tur de scrutin.
“Sperăm ca dezideratul revenirii la formula alegerii primarilor în două tururi de scrutin să fie atins cât mai curând și să ajungem, astfel, la momentul de maturitate al societății românești. Actuala normă, pe care o apreciem nedreaptă, trebuie corectată cât mai curând de actualul Parlament sau în viitorul mandat legislativ”, susțin liberalii într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, demersul PNL a vizat obținerea unui răspuns clar din partea singurei instituții din stat care are atributul de a face acest lucru, respectiv Curtea Constituțională, cu privire la situația permisă în acest moment de legea electorală.
“Un primar poate obține mandatul cu votul unei minorități și să-l exercite în pofida neîncrederii exprimate, prin vot, de o majoritate a celor care și-au exprimat opțiunea. Astfel, situația în care mandatul este atribuit unui candidat care beneficiază de sprijinul a mai puțin de jumătate plus unu dintre alegătorii care s-au prezentat la urne ridică semne de întrebare îndreptățite asupra legitimității și reprezentativității acelui primar. Din acest punct de vedere, ne exprimăm regretul cu privire la imposibilitatea de a obține un răspuns îndreptățit asupra constituționalității ori a neconstituționalității modului de alegere a primarilor, fapt pentru care asupra scrutinului din 5 iunie rămâne o urmă de îndoială justificată”, se arată în comunicatul PNL.
PNL menționează că a avut la bază atât argumentele constituționale menționate, dar și cele procedurale folosite și cu alte ocazii similare, cum a fost cazul sesizării adresate Curții Constituționale privitoare la o ordonanță de modificare a Legii alegerilor prezidențiale. Cu acel prilej, sesizarea PNL a ajuns pe masa judecătorilor Curții Constituționale.
Liberalii susțin că PNL este singurul actor politic de calibru care se contrapune cu șanse PSD, iar orice vot irosit pentru un terț candidat este un vot favorabil în mod indirect PSD.
UPDATE Vasile Blaga a declarat vineri că liberalii vor ataca decizia instanţei, dacă există o cale de atac, afirmând că PNL este pregătit şi pentru alegeri într-un singur tur.
“Nu am comentat niciodată o decizie a unei instanţe. Ţinem cont de ea. O să vedem dacă mai avem vreo cale de atac. O să discutăm cu juriştii noştri şi o să vedem ce este de făcut. Dacă există o cale de atac (luăm în calcul atacarea deciziei-n.r.)”, a declarat copreşedintele PNL Vasile Blaga, citat de Mediafax.
sursa: www.romaniatv.net;