După circa 30 de ani în care se află în fază de discuţii, propuneri, proiecte şi promisiuni electorale, staţiunea turistică montană Luna Şes este aproape de finalizare.
Cel mai probabil pârtia de schi de la Luna Şes va fi funcţională începând cu iarna următoare, fiind singura din judeţul Satu Mare.
Zona montană Luna Şes este una de-a dreptul pitorească. Peisajul montan, cu izvoarele de apă şi arborii, oferă un cadru minunat pentru o ieşire în natură.
Traseele montane amenajate aici încep din oraşul Negreşti Oaş şi duc până în vârful Pietroasa, aflat la o altitudine de 1.201. Pasionaţii de drumeţii au astfel ocazia, în cele peste trei ore, să vadă frumuseţi unice în ţară, precum Sfinxul Oaşului, sau bătrâne case oşeneşti, mici şi albastre, uitate parcă în poieniţe. Aproape de locul viitoarei pârtii de schi se află şi o mică bisericuţă din lemn. Din Vârful Pietroasa se deschide un platou imens spre Maramureş.
Despre proiectul Luna Şes se vorbeşte încă din anii 1986-1988, iar de prin 2010 se promite că în anul următor se va putea schia, însă pârtia nu este amenajată nici până în prezent. Deşi lucrările sunt acum avansate, este montată instalaţia de telescaun, este asfaltat drumul până la baza pârtiei, este introdus curentul electric, localnicii nu sunt prea încrezători. „Poate va fi deschisă în anul 2050 când noi nu vom mai fi”, a declarat o localnică.
Sursa:descoperă