Valentin Voicilă este invitatul unei serate lirice la Filarmonică

Voicila

Un nou recital liric susţinut de membri ai corului academic este programat în Sala Cercului Militar de pe B-dul Decebal nr. 19, în seara de sâmbătă, 23 aprilie 2016, la ora 19.00, oferindu-le celor care iubesc liedul şi opera oportunitatea unor audiţii desprinse din repertoriul dedicat vocilor de soprană, mezzosoprană şi bariton.

Eleonora Fărcaş (soprană), Melinda Drug (mezzosoprană) şi David Buzgău (bariton), acompaniaţi de pianista Adriana Dogariu şi-au ales ca tematică principală a serii literatura secolului al XIX-lea francez, cuprinzând deopotrivă în performanţele lor meditaţiile pe texte sacre – Ave Maria de Charles Gounod şi Agnus Dei de Georges Bizet, celebrele duete feminine –  Barcarola din Povestirile lui Hoffmann de Jacques Offenbach şi Duetul florilor din Lakmé de Léo Delibes şi splendida Rugăciune a lui Valentin din  Faust de Charles Gounod.

Lumea miniaturală şi comprimată a liedului completează tabloul liric prin sensibilul op.63 nr.1 de Felix Mendelssohn Bartholdy Ich wollt’ meine Lieb’ ergösse sich pe text de Heinrich Heine sau Flori albe de Sabin Drăgoi, programul întregindu-se printr-o melodie celebră a anului 1941, Mamma de Cesare Andrea Bixio.

Ne onorează prin calitatea sa de invitat al serii de recital actorul Valentin Voicilă, care revine cu această ocazie în programele Filarmonicii cu versuri de Valentin Popovici.

Categorie: arad
Tags: actor, artisti lirici, filarmonica, teatru, valentin voicila

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici