Deși nu au șanse de promovare, trupa de pe malul Crișului Alb s-a respectat și a dat de pământ cu liderul seriei a IV-a a Ligii a 3-a. Nici arbitrii nu au fost prea îngăduitori cu sebișenii, care – totuși – găsit resursele pentru o prestație bună, încoronată cu trei goluri. Eroul partidei a fost sărbătoritul zilei, Gelu Velici, autor al unei „duble”.
La partida din această după-amiază de pe arena Crișana au asistat aproximativ 600 de spectatori, între care și aproximativ 200 de timișoreni, 150 numai în galerie. Combatantele s-au dezmorțit mai greu, dar când au început să lase garda jos au produs și spectacol. Velici a avut prima ocazie pentru echipa sa, dar a șutat defectuos de la marginea careului. În minutul 20, la o fază ce nu anunța nimic, arbitrul de centru a dictat penalty la duelul dintre Stupu și Bădăuță. A bătut Gălan, însă doar în bara din dreapta lui Bujor. Gazdele au reacționat printr-un șut peste poartă a lui Keita, dar mai ales cu golul de 1-0. În minutul 28, Mihuța a executat o lovitură liberă de pe dreapta, Velici, talonat de doi fundași, a șters balonul cu capul și l-a trimis sub transversală. Replica vizitatorilor nu s-a lăsat așteptată și Birău a nimerit transversala de la 20 de metri și a dezvoltat un joc de posesie pe final de repriză.
Chiar în debutul actului secund, Bădăuță a ratat de puțin ținta cu capul, pentru ca apoi Naționalul să accelereze și să facă – practic – diferența. După un gol anulat lui Susan, același tânăr mijlocaș de bandă a inventat o parabolă cu capul (min. 63), ce s-a dus în colțul lung al porții adverse. Tot Sebastian Susan a mai avut un șut exact în portar, dar la următorea fază s-a făcut 3-0. Avramescu a fost faultat în careu, iar Velici a transformat penalty-ul cu toată opoziția lui Fișteag. Arbitrul a mai pus odată minge ape var pentru „alb-violeți”, iar de data aceasta Bădăuță nu a mai ratat. A fost, însă, cântecul de lebădă al vizitatorilor, care nu au mai ajuns periculos la buturile lui Bujor până la final. În schimb, Velici (în două rânduri) și Mihuța au fost aproape de un gol patru și mai umilitor pentru trupa lui Brîndescu.
Formații oficiale:
Sebiș: Bujor – Rosenblum, Stupu, Basic, Neacșu – Avramescu, Mihuța – Z. Radu (84 Sas), Keita (57 Zurbagiu), Susan (74 Rus) – Velici (89 Cherecheș). Antrenor: Călin Cojocaru
ASU Poli: Fișteag – Țugui (74 Codrea), Gălan, Todorov, Taub – Bilia (54 Stancu) – Birău (84 Giuricici), Marin, Ghinescu (65 Vucea) – Sulea, Bădăuță. Antrenor: Sorin Brîndescu
Arbitri: Dragoș Lunca – Csaba Antal, Paul Pojar (toți din Cluj).
Observatori FRF: Dan Miholcea (Bocșa), Mihai Lăzărescu (Târgu Jiu)
***
Restul etapei a 24-a în Liga 3-a (seria a IV-a) a mai
ACSO Filiaşi – Minerul Motru 3-0
Lupu (30), Duriţă (35), Petcu (70)
Pandurii II Târgu Jiu – Metalurgistul Cugir 3-2
Predescu (19, 34), Celea (49) / Şuteu (65), Bold (87)
FC Hunedoara – Millenium Giarmata 1-1
Petresc (8) / Blănaru (23)
CNS Cetate Deva – CS U Craiova II 2-0
Mâine, ora 17
Performanţa Ighiu – Măgura Cisnădie
CS Ineu – Nuova Mama Mia Becicherecu Mic
CSM Lugoj stă.
Clasament
Etapa următoare (29 aprilie): CSM Lugoj – Pandurii II, Metalurgistul Cugir – FC Hunedoara, Milenium Giarmata – Național Sebiș, Măgura Cisnădie – CS Ineu, Becicherecul Mic – Cetate Deva, Minerul Motru – CSU Craiova II. ACSO Filiași stă.