Medalion Beethoven la Filarmonică

beethoven

O reconfirmare a valorilor şi a geniului beethovenian în spiritul Imperialului, Concertul nr. 5 în mi bemol major pentru pian şi orchestră, una dintre cele mai strălucitoare partituri ale perioadei  mature de creaţie şi cel mai avangardist concert instrumental al începutului de secol XIX, al uneia dintre cele mai  strălucitoare şi ilustre pagini ale repertoriului  simfonic mondial, Simfonia a V-a în do minor „a destinului şi nu în ultimul rând al uneia dintre cele mai pline de forţă şi substanţă dintre uverturile sale simfonice, Egmont op.84, justifică medalionul Ludwig van Beethoven din actuala stagiune de concerte.

Programat în seara de 28 aprilie 2016 la ora 19.00,  în Sala Cercului Militar de pe B-dul Decebal nr. 19, clasicul medalion  readuce în formatul  agreat partituri de vârf  ale  repertoriului universal şi se numără printre  marile aşteptări ale seriei concertistice. El este perceput ca atare de iniţiati şi melomani şi împlineşte dorinţe conturate  în mod constant de oaspeţii sălii de concerte.

La pupitrul orchestrei simfonice se află dirijorul Cristian George Neagu, iar cea care îl secondează în această seară rezervată  reperelor muzicale ilustre este  pianista Coral Solomon.

 

Portret – Cristian George Neagu

 

Cristian George Neagu  a absolvit Liceul de muzică din Timişoara în 1982 şi cursurile Academiei de muzică Gheorghe Dima din Cluj  în 1987, obţinând diploma în muzicologie. A studiat dirijatul  la Bucureşti, cu maeştrii Cristian Mandeal şi Constantin  Bugeanu,  participarea din 1987 la Festivalul tinerilor dirijori de orchestră de la Buşteni, marcând începutul activităţii sale prodigioase la pupitrul diverselor orchestre simfonice din România.

Din 1990 Cristian George Neagu este dirijor permanent al Filarmonicii de Stat Arad,

alături de orchestra simfonică concertând în Italia şi Germania şi realizând numeroase înregistrări pentru radio şi televiziune. În 1992 a apărut primul său disc.

În iunie 1992, dirijorul a participat la cursurile organizate la Cluj de « Internationale Bachakademie » din Stuttgart, unde s-a perfecţionat  cu  dirijorul Christfried Brödel. Ca urmare a prezenţei sale la aceste cursuri, i-a fost acordată o bursă în scopul frecventării cursurilor de vară susţinute în anul următor de Helmuth Rilling la Stuttgart.

În 1995 a debutat  ca tânăr dirijor de orchestră la pupitrul Filarmonicii George Enescu  şi totodată cu spectacolul “Spărgătorul de nuci”  pe scena Operei Naţionale din Bucureşti.

  Concert extraordinar de jazz - simfonic în cadrul Festivalului Toamna Muzicală Arădeană

Între 1992 şi 1999 Cristian George Neagu a predat contrapunct la Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara şi, la aceeași instituție, a condus între 1993 şi 1995 clasa de orchestră.

Cristian George Neagu este câştigătorul premiului oferit de  Fundaţia SOROS pentru cel mai bun dirijor român, la Concursul internaţional de dirijat Constantin Silvestri   Bucureşti  din 1996.

 

            Portret – Coral Solomon

 

Prezență activă pe plan internațional, pianista canadiană Coral Solomon a fost invitată să susțină recitaluri în Canada, SUA, Italia, Israel și România şi concerte solistice în Canada și România. În vara anului 2014 ea a interpretat în prima audiție acompaniată de orchestra Filarmonicii din Bacău, o prelucrare pentru pian și orchestră a piesei lui Serghei Rahmaninov „Variațiuni pe o temă de Corelli”, dedicată ei de compozitorul Sabin Păutza.

Coral Solomon urmează cursurile de Masterat la Boston University College of Fine Arts, la clasa lui Pavel Nersessian. Ea a obținut diploma în 2015 la Cleveland Institute of Music, unde a studiat la clasa lui Antonio Pompa-Baldi. În perioada 2005-2011 a studiat în Toronto,  la Young Artists Performance Academy of the Royal Conservatory of Music la clasele  îndrumate de Dan Atanasiu și Patricia Parr.

Coral a obţinut primind marele premiu la diverse concursuri printre care: Clifford Poole Memorial Piano Competition, Guelph Symphony Concerto Competition și Toronto Sinfonietta Concerto Competition şi a fost invitată la Carnegie Hall în New York, în Decembrie 2012, ca premiantă a American Protégé International Concerto Competition.

Pianista a fost invitată să susțină concerte cu orchestrele Filarmonicilor din Bacău, Timișoara, Arad, Brașov, Sibiu, Târgu Mureș, Ploiești, Pitești și Râmnicu Vâlcea şi  recitaluri în București, la Ateneul Român, cât și în Sibiu, Oradea, Arad, Bușteni și Craiova.

Coral Solomon  a fost selectată la Festivalul de vară PianoFest in Hamptons, cu o bursă completă de studiu și participare. A urmat cursuri de măiestrie cu pianiști de renume, precum Serghei Babayan, Andre Laplante, John O’Conor, John Perry, Marc Durand, Angela Cheng și Nelita True. În anul 2010 a fost studentă bursieră la Toronto Summer Music Festival și la Indiana University Piano Academy, iar în vara anului 2011, a urmat cu o bursă completă de studiu programul Morningside Music Bridge.

Categorie: arad
Tags: beethoven, concert, filarmonica, medalion, simfonie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici