Tinerii arădeni au ocazia să se facă cunoscuți în cadrul unui eveniment ce va avea loc luna aceasta.
Consiliul Judeţean Arad şi Centrul Cultural Judeţean Arad organizează cea de a XXV-a ediţie a Festivalului Concurs „Pop-Star”. Ediţia îşi propune să descopere şi să sprijine afirmarea tinerelor talente din domeniul interpretării muzicii pop, la concurs participând elevi talentaţi ai liceelor de arte şi ai şcolilor populare de arte din întreaga ţară.
Evenimentul va avea loc în 26-27 mai 2016, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad. Mai multe informații pot fi obținute de la Centrul Cultural Județean.