O arădeancă, membru al echipei care a confirmat o teorie istorică emisă de Einstein – existenţa undelor gravitaţionale

ana

Aradul se poate mândri cu un membru într-o echipă de cercetători care, de curând au făcut o descoperire istorică, ce a confirmat teoriile lui Albert Einstein. Oamenii de ştiinţă de la Laser Interferometer Gravitational-Wave Observatory (LIGO) au detectat, în premieră, undele gravitaţionale, confirmând o predicţie importantă a teoriei relativităţii generale, enunţată de Albert Einstein în 1915.

Importanta realizare a adus echipei de cercetători premiul Special Breakthrough Prize, în valoare de 3 milioane de dolari.

Nu mulţi ştiu că, arădeanca Anamaria Effler face parte din prestigioasa echipă de cercetători LIGO.

Cei trei fondatori ai LIGO – Rainer Weiss, Kip Thorne si Ronald Dreve – care şi-au dedicat mare parte din carieră pentru detectarea undelor gravitaţionale vor împărţi un milion de dolari. Echipa din care mai fac parte sute de contributori – între care şi Anamaria – va primi două milioane de dolari.

Arădeanca Anamaria Effler a terminat Colegiul „Moise Nicoar㔺i plecat în Statele Unite ale Americii, imediat după terminarea liceului. Aici a studiat fizică şi astronomie în Louisiana State University.  Are 32 de ani şi este postdoctoral scholarship în California Institute of Technology ­(Universitatea CalTech), implicată în proiectul Ligo. Tânăra trăieşte în Louisiana.

 

În anul 1916, Albert Einstein propunea, pentru prima dată, existenţa undelor gravitaţionale. Acum ele au fost dovedite.

În urmă cu circa 100 de ani, Albert Einstein emite ipoteza conform căreia în Univers ar exista unde gravitaţionale, care îl străbat de la un capăt la celălalt. Mai precis, conform teoriei, două obiecte masive cum ar fi găurile negre se vor spirala una în alta și se vor contopi. Până acum, oamenii de ştiinţă nu au putut demonstra teoria celebrului fizician.

  11,92 % dintre arădeni au votat până duminică la ora 10:00

Undele gravitaţionale au fost detectate în Statele Unite în 14 septembrie 2015 de cele două instrumente ale observatorului Ligo (Laser Interferometer Gravitational-wave Observatory), care masoară fiecare patru kilometri.

Președintele Obama a postat un mesaj pe Twitter în care i-a felicitat pe oamenii de știință pentru „o descoperire imensă față de felul în care înțelegem universul”.

 

echipa

Categorie: arad
Tags: ana, arad, gravitationale, unde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici