Pompierii arădeni caută voluntari

pompieri

Începând de astăzi, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă lansează semenilor o provocare, aceea de a deveni voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din România.

„Demersul instituţiei noastre are la bază beneficiile activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice şi valorii profesionale a acestora, materializată în sprijinul acordat comunităților pe timpul situațiilor de urgență, dar și pentru prevenirea lor.

După parcurgerea unor programe de pregătire, activităţile derulate alături de efectivele inspectoratului general vor consta în participarea la misiunile de intervenție, utilizarea noţiunilor de bază în acordarea primului ajutor calificat, implicarea în acţiunile de ajutor umanitar şi în cele de popularizare a mesajului preventiv.

Proiectul nostru, intitulat „Salvator din pasiune”, se va derula în perioada 10 mai – 29 iulie a.c., interval de timp structurat în trei etape ce presupun recrutarea şi înscrierea candidaţilor, analizarea dosarelor și  încheierea contractelor de voluntariat.

 

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori  sunt următoarele:

–        vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani;

–        apt din punct de vedere medical;

–        să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea infracţiuni lor cu intenţie;

–        să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.

Dosarul candidatului trebuie să conţină: cererea de înscriere, certificatul de cazier judiciar (pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani), copie după actul de identitate, avizul psihologic, actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare, adeverinţa medicală  şi acordul părinţilor/tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani“, se arată într-un comunicat de presă.

  Kilometraj falsificat la jumătate din mașinile second-hand. Ce riscă samsarii

Detalii suplimentare legate de activitatea de voluntariat pot fi obţinute accesând site-ul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă – www.igsu.ro – şi cele ale inspectoratelor județene pentru situaţii de urgenţă/București-Ilfov, structuri la nivelul cărora veți putea confirma valențele profesiei de salvator.

Categorie: arad
Tags: ajutor, ISUJ, pompieri, semeni, stiri arad, voluntari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici