Ce le răspunde Cioloș sindicaliștilor din educație. De ce remunerațiile din sănătate cresc cel mai mult

196209 articol

Premierul Dacian Cioloș le-a răspuns sindicaliștilor din educație, care au criticat proiectul privind salarizarea bugetarilor și au acuzat Guvernul că nu îi pasă de domeniul educației. Șeful Executivului a explicat de ce salariile din sănătate cresc cel mai mult, potrivit noii ordonanțe.

 

Dacian Cioloș a precizat că niciun salariu nu va scădea după intrarea în vigoare a ordonanței. Principalul obiectiv al acestui noi proiect, a spus șeful Executivului, a fost ezolvarea problemelor privind salariile de încadrare – oameni care lucrează în aceleași instituții, pe aceleași posturi, au salarii diferite, în funcție de perioada în care au fost angajați.

 

Cioloș a explicat că au fost decise creșteri suplimentare pentru sănătate, întrucât Guvernul a venit cu „cu o abordare completă de reechilibrare a salariilor, atât pe orizontală, cât și pe verticală”. „Așa ar trebui să arate toate sectoarele, dar nu vrem să facem ca și alții care lansează petarde cu alocări bugetare și fug apoi pentru că nu pot să le facă”, a spus Dacian Cioloș, potrivit Digi 24.

 

Premierul le-a răspuns și sindicaliștilor din educație, care au acuzat Guvernul că nu se preocupă de acest sector. „Suntem conștienți că educația e importantă, dar trebuie să discutăm despre ce putem să facem și nu despre ce nu putem să facem. Nu poate Guvernul Cioloș în câteva luni, cu resursele pe care le avem, să corecteze toate problemele din sistem. Dacă nu începem cu domeniile cu importanță, o să avem măriri de 10% pentru toți, păstrând dezechilibrele”, a explicat Cioloș.

 

Premierul a mai spus că așteptările pentru sistemul de sănătate sunt mari și „vom cere multe eforturi sistemului”. Din acest motiv, sănătatea a fost primul domeniu în care au fost făcute creșteri salariale.

  Austria se opune planului prin care România ar putea obţine 33 de miliarde de euro de la UE

 

Noul proiect de Ordonanţă de Guvern pentru salarizarea personalului bugetar, făcut public, marţi, de Blocul Naţional Sindical, prevede creşterea suplimentară cu 10 la sută a salariilor debutanţilor şi sistem de premiere bazat pe criterii de perfomanţă pentru personalul din sănătate şi educaţie, începând cu ianuarie 2017.

 

Sursa:libertatea

Categorie: mandri.ro
Tags: ciolos, ordonanta, raspuns, salarii, sindicate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici