Organizaţia Naţională „Cercetaşii României” organizează Festivalul Luminii, eveniment naţional sincron care va avea loc şi în Arad în data de 21 mai 2016, începând cu orele 14:00 în Parcul „Mihai Eminescu”, Arad.
Evenimentul este la a 12-a ediţie şi se desfăşoară în mai multe oraşe din România, pe tot parcursul lunii mai. Scopul festivalului este de a crea un spațiu liniștit, de deconectare a participanților de la agitația vieții de zi cu zi și de a-și aminti că lucrurile mărunte din jurul lor le pot face clipa, ziua și viața mai bune. Pentru cercetaşi, acest eveniment este unul din modurile prin care pot da ceva înapoi comunității pentru sprijinul oferit, dar și un proiect în care se pot implica activ toți membrii noștri și, desigur, voluntarii externi.
Fiind o iniţiativă pornită de la tineri, pentru toată lumea şi pentru toate vârstele, atmosfera va fi una relaxată şi va include momente artistice şi ateliere, pentru toţi cei prezenţi, astfel :
◦ 14:00-19:00 Ateliere pentru copii (pictat forme de ghips, face-painting, origami, brodat de mână);
◦ 19:00-20:00 Amplasarea gulguţelor (cutiuţe din hârtie cu lumânări aprinse înăuntru)
◦ 20:00-21:00 Aprinderea gulguţelor;
◦ 21:00-23:00 Stingerea luminilor din parc, moment artistic şi muzică (trupa de jonglerii cu focuri şi lumini, Amaris Agni).
Mai multe informații pe www.festivalul-luminii.ro