Strigătul de disperare al gimnastei Diana Bulimar după accidentarea gravă la gleznă: „De ce?“

bulimar

Lotul feminin de gimnastică, ce se află în plină pregătire pentru Campionatele Europene de la Berna, programate între 1 şi 5 iunie, a suferit o nouă lovitură, prin accidentarea Dianei Bulimar, una dintre piesele de bază ale formaţiei tricolore.

La antrenamentul de sâmbătă, Bulimar, în timpul exerciţiului de la sol, pe pârtia elastică, a bătut pentru „Tsukahara”, apoi s-a prăbuşit, simţind o durere la desprindere în glezna dreaptă, astfel că nu a mai putut să termine elementul în picioare. Diagnosticată cu ruptură de tendon achilian, Diana Bulimar a fost supusă unei intervenţii chirurgicale în cursul zilei de marţi, la una din clinicile bucureştene. Având în vedere că se impune o perioadă mai lungă de tratament recuperatoriu, această accidentare o scoate din circuit pe Diana Bulimar.

Gimnasta a fost vizitată de buna ei prietenă şi colegă Larisa Iordache, aflată de asemenea în recuperare după intervenţia chirurgicală din martie. Bulimar a ţinut să le transmită un mesaj iubitorilor gimnasticii, conform wogymnast.com: „De ce? Pentru că unele lucruri sunt menite să se se întâmple. Nimeni nu m-a întrebat dacă vreau asta. O secundă. Şi totul s-a ruinat. Toată munca, toată determinarea, toate ambiţiile. Lumea m-a încurajat când a aflat. Unii au plâns pentru mine şi-mi pare rău. Şi acum, chiar dacă aş vrea, nu mă pot întoarce în timp ca să mai schimb ceva”.

sursa: adevarul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici