BRD-SocGen şi Banca Transilvania, jucători plasaţi pe locurile doi şi trei pe piaţa locală, au decis să iasă din Consiliul Patronatelor Bancare (CPBR).
Cele două bănci nu au comentat această decizie.
„Relaţia dintre Banca Transilvania şi CPBR a provenit din faptul că, achiziţionând anul trecut Volksbank România, BT a preluat în mod automat pentru o perioadă drepturile şi obligaţiile VBRO ca membru al CPBR. Chiar şi după ieşirea din organizaţia patronală, BT şi-a exprimat disponibilitatea de a colabora în continuare cu CPBR la nivel instituţional pe proiecte de interes comun, însă fără a mai putea aloca resurse în mod permanent ca membru“, a declarat Bogdan Preda, secretar general, director executiv Relaţii Publice şi Instituţionale la CPBR.
CPBR a fost înfiinţat anul trecut, reprezentanţii patronatului afirmând că scopul a fost de a crea o organizaţie complementară Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).
Celelalte cinci bănci membre ale organizaţiei sunt BCR, Raiffeisen, UniCredit, ING şi Bancpost.
Preşedinte al CPBR este Steven van Groningen, CEO al Raiffeisen Bank. ARB este condusă din poziţia de director executiv de Florin Dănescu, fost director general al RIB, iar funcţia de preşedinte este deţinută de Sergiu Oprescu, CEO al Alpha Bank.
Relativ la afirmaţii apărute recent cum că ARB şi CPBR ar trebui să fuzioneze, Preda susţine că CPBR e o organizaţie patronală, înfiinţată potrivit Legii Dialogului Social, afiliată la Confederaţia Concordia, pe când ARB este o asociaţie profesională cu vechime în domeniu, deci „o fuziune este puţin probabilă din punct de vedere tehnic şi al specificului“. „Îndatoririle şi activităţile membrilor unei organizaţii patronale presupun implicare şi alocare de resurse umane şi băneşti mai mari, dat fiind faptul că pe lângă multiplele provocări ale perioadei recente din sectorul bancar, băncile membre ale patronatului susţin şi alte activităţi specifice dialogului tripartit «Guvern-Patronat-Sindicate».“
Preda a reamintit că toate băncile membre ale CPBR sunt şi membre ale ARB, nedesprinzându-se din ARB, ci „încercând să desfăşoare activităţi de cele mai multe ori complementare“.
Sursa:ziarulfinanciar