De unde vine tiramisu?

tiramisu 0646 wm

Regiunea Veneto din nord-estul Italiei îşi revendică de mult timp inventarea tiramisu, insistând că acest desert a fost creat într-un restaur.ant din localitatea Treviso în anii 1970

 

O carte recentă pretinde, însă, că această onoare ar trebui să revină unei regiuni învecinate.

 

Scriitorii din domeniul gastronomiei, Clara şi Gigi Padovani, spun că ei au găsit dovezi care atestă că tiramisu – o combinaţie între pişcoturi, smântână, cafea şi mascarpone – a fost născocit în Friuli-Venezia Giulia, cu aproape 70 de ani în urmă.

 

Ei au găsit reţete din anii 1950, care vorbesc despre un desert numit „tirime su”, produs de un chef pe nume Mario Cosolo din satul San Canzian D’Isonzo, de lângă frontiera cu Slovenia. Ei au descoperit şi o reţetă de „tirimu su”, servit într-un local din localitatea Tolmezzo, în apropierea graniţei austriece, în 1959.

 

Cei doi îşi documentează cercetările, care au cuprins interviuri şi studierea arhivelor culinare, în noua lor carte „Tiramisu – istorie, curiozităţi şi interpretări pentru cel mai îndrăgit desert al Italiei”. Un succes mondial, tiramisu este al cincilea cuvânt italian cel mai recunoscut de persoanele care nu vorbesc italiana, după pizza, spaghetti, espresso şi mozzarella.

 

 

Sursa:descopera

Categorie: mandri.ro
Tags: desert, italia, prajitura, tiramisu, veneto

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici